De asemenea, inspectorii DSVSA vor desfăşura ample acţiuni de verificare a operatorilor economici din sectorul alimentar în Oradea, Beiuş, Ștei, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai, Marghita, dar şi alte localităţi.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Bihor a elaborat un plan de măsuri preventive care include ample acţiuni de verificare a operatorilor economici din sectorul alimentar al judeţului Bihor, cu accent pe vânzarea produselor alimentare caracteristice acestei perioade. Vor fi vizate unităţi din localităţile Oradea, Beiuş, Ștei, Aleşd, Salonta, Valea lui Mihai, Marghita, dar şi alte localităţi. Controalele vor viza, în special, operatorii alimentari care desfăşoară activităţi de comercializare a cărnii (carmangerii şi măcelării) şi a altor produse alimentare specifice (peşte, ouă, laboratoare de patiserie, depozite alimentare, supermarket-uri etc.), unitățile de alimentație publică (restaurante, cantine, pensiuni, hoteluri) care intenționează să organizeze mese festive cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și târgurile de animale și piețele agroalimentare. Ca şi în anii anteriori DSVSA atenţionează consumatorii să acorde o atenţie deosebită la cumpărarea oricărui produs alimentar, în special a produselor specifice (carne - în special de porc, ouă, produse din carne, cozonaci, lapte și produse din lapte, pește etc), pentru a evita eventualele îmbolnăviri. De asemenea, în situaţia în care consumatorii cunosc cazuri în care se intenționează comercializarea de alimente în condiții care ar putea reprezenta o neconformitate pentru siguranța alimentelor, respectiv a cazurilor în care au cunoștință de comercializarea de produse alimentare în spații/ locuri neautorizate sau din surse clandestine sunt rugaţi să informeze de urgenţă DSVSA.  

Totodată, DSVSA Bihor informează consumatorii că a organizat, la nivelul întregului judeţ, mai multe centre de examinare, după cum urmează: un centru de permanență la nivelul județean, situat în incinta Pieței Cetate Oradea, care funcționează până la data de 3 ianuarie 2016, între orele 8.00 -18.00 - în zilele lucrătoare, respectiv 8.00 - 16.00 - în cele nelucrătoare; la nivelul fiecărei Circumscripții sanitare veterinare de siguranță a alimentelor sau Circumscripțiile zonale - deschise în toate orașele județului (Oradea - Piața Decebal și Piața Cetate, Salonta, Beiuș, Stei, Aleșd, Marghita, și Valea lui Mihai) cu un program zilnic între 8.00 - 16.00 - în zilele lucrătoare, înclusiv sâmbăta, în zilele nelucrătoare fiind asigurată permanență telefonică; la sediul DSVSA Bihor, din str. Ion Bogdan 37, zilnic pentru zilele lucrătoare între orele 8.00 - 15.00. Totodată, au fost organizate Centre de examinare la sediile circumscripțiilor sanitare veterinare de asistență din fiecare comună, prin medicii de liberă practică care au concensionat activitatea de supraveghere sanitară veterinară a teritoriului. Orarul de funcționare, care cuprinde numele medicului responsabil pentru fiecare zi de activitate și numărul de telefon la care poate fi contactat este afișat la fiecare circumscripție sanitară veterinară din județ, inclusiv la sediul DSVSA Bihor. Valoarea unui examen prin metoda trichineloscopiei directe, la carnea de porcine domestice sacrificate în gospodăriile populației, este de 9 lei. "Trichineloza este o zoonoză, de natură parazitară ce se transmite la om prin ingerarea de carne de porc (dar nu numai) insuficient tratată termic, care conţine larve sau chişti cu larve ale nematodului Trichinela specie. Cel mai frecvent este diagnosticat tipul Trichinella spiralis. La om, boala se manifestă iniţial prin tulburări digestive, urmate de tulburări generale sistemice, pentru ca în final să se localizeze la nivel muscular, tradusă prin dureri şi tulburări musculare şi locomotorii. Îmbolnăvirea poate să determine sechele pentru tot restul vieţii"- precizează dr. Remus Ovidiu Motoc, director executiv al instituţiei bihorene.