Prin Submăsura 4.1a - Fonduri europene pentru începerea unei afaceri
Scopul investiţiilor sprijinite în cadrul acestei submăsuri este creşterea competitivităţii exploataţiilor pomicole prin dotarea cu utilaje şi echipamente, înfiinţarea, modernizarea şi/sau extinderea unităţilor de procesare, înfiinţarea de plantaţii pomicole, reconversia planţiilor existente şi creşterea suprafeţelor ocupate de pepinierele pomicole.
Persoanele care doresc să înfiinţeze exploataţie pomicolă sau să modernizeze una deja existentă, pot accesa fonduri europene prin Submăsura 4.1a - Investţii în exploataţii pomicole, prin care pot primi suma maximă de 1.050.000 euro. Pot fi beneficiarii eligibili fermieri, cu excepţia persoanelor fizice neautorizate, respectiv grupuri de producţie ori cooperative, care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pomicol, cu condiţia ca investiţiile realizate să servească interesele propriilor membri. Sprijinul nerambursabil se va acorda fermelor mici, situaţie în care intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 100.000 euro pentru achiziţii simple; 300.000 euro - în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie etc.); 450.000 euro - pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare). De asemenea, sprijinul se mai poate acorda fermelor medii - intensitatea sprijinului fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 200.000 euro - pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 600.000 euro - în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie etc.); 900.000 euro - pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare). Totodată, sprijinul se mai poate acorda şi pentru obţinerea de material de plantare fructifer, intensitatea sprijinului fiind de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 600.000 euro - în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare). Potrivit legii, sprijinul nerambursabil se mai acordă fermelor mari, în acest caz intensitatea sprijinului este de 50 % din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 250.000 euro - pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 750.000 euro - în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie); 1.050.000 euro - pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare). Nu în ultimul rând, pot beneficia de sprijin şi formele asociative, pentru care intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăşi: 350.000 euro - pentru investiţiile care presupun achiziţii simple; 600.000 euro - pentru obţinere material de înmulţire material de plantare fructifer; 750.000 euro - în cazul investiţiilor în activitatea de producţie (utilaje, înfiinţare, reconversie; 1.050.000 euro pentru investiţiile care conduc la un lanţ alimentar integrat, la nivelul exploataţiei agricole (producţie, procesare, comercializare). Reamintim că printre obiectivele acestei submăsuri se numără: creşterea competitivităţii, diversificarea producţiei, creşterea calităţii produselor obţinutee şi îmbunătăţirea performanţei generale a exploataţiilor pomicole; creşterea valorii adăugate a produselor prin sprijinirea procesării fructelor la nivel de fermă şi a comercializării directe a produselor obţinute; dezvoltarea lanţurilor scurte de aprovizionare; eficientizarea costurilor de producţie prin promovarea producerii şi utilizării energiei din surse regenerabile.
AVEM UN TEREN CUMPARAT DE MINE CU SOTU SI CULTIVAT DEJA CU NUCI CUM AS PUTEA AVEA ACCES LA UN PROIECT EURO 0755129417-60-70 ARI