Profesionişti dând valoare unei pepiniere dendrologice
Situată pe strada Făgăraşului, din Oradea, Pepiniera dendrologică a devenit spaţiul în care, pe suprafaţa de 11,7 hectare de teren inclusiv sere, se cultivă şi se pregăteşte material săditor dendrologic destinat spaţiilor verzi din minicipiul Oradea. Aici l-am întâlnit pe Ioan Filip, tehnician horticol, şeful Pepinierei. Un profesionist a cărei viaţă se confundă cu existenţa pepinierei. Iar cele 9 persoane care alcătuiesc echipa ce administrează această oază de verdeaţă cunosc şi apreciază calităţile profesionale ale tehnicianului Ioan Filip, omul care parcă a prins rădăcini lângă arborii şi arbuştii pe care îi creşte, omul care se întristează pentru fiecare puiet ce pleacă din pepinieră pentru a fi plantat, spre înnobilarea spaţiilor verzi din municipiu. După absolvirea Şcolii Horticole din Diosig, a venit aici. Din 1964. De 44 de ani, i-au trecut prin mâini mii şi mii de butaşi şi puieţi.
Aici se cultivă şi cresc, de pildă, cele mai valoroase specii de arbori şi arbuşti ornamentali, cum ar fi platanul auriu, stejarul roşu, magnolia, prinul ienupărul, prunul roşu, Piracanta, dar şi tuia - peste 4000 de butaşi ce se află în creştere, în seră. Producţia anuală a Pepinierei depăşeşte, valoric, 100.000 de lei, iar materialul săditor de aici (pomi ornamentali şi alte specii floricole diverse) se replantează, fie pus la dispoziţia asociaţiilor de proprietari, fie în parcurile Oradiei.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.