Subvenţii APIA pentru păşuni: Din 2016, asociaţiile sunt obligate să devină cooperative
Prevederea este stipulată în cadrul modificărilor realizate la OUG 3/2015 privind aprobarea schemelor de plăţi care se aplică în agricultură în perioada 2015 - 2020.
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate sista asociaţiilor subvenţia pentru păşuni, dacă nu respectă două reguli: în primul rând să devină cooperative din acest an, în al rând - acestea sunt obligate să-şi păstreze membrii din asociaţiile iniţiale. Potrivit oficialilor, există două tipuri de cooperative: A - care include atât persoane fizice, cât şi juridice, respectiv B - care include doar persoane juridice. Potrivit legii, contractele de concesiune pe păşuni încheiate de asociaţiile fermierilor cu consiliile locale rămân în vigoare pentru viitoarea cooperativă înfiinţată, dacă aceasta va avea aceiaşi membri ca asociaţia iniţială. Astfel, in cadrul articolului 5 din Ordonanţa de Urgenţă menţionată se notează că, în cazul concesionării/închirierii unei suprafeţe de pajişti de către o asociaţie de crescători de animale, "beneficiarii plăţilor pot fi : a) asociaţia crescătorilor de animale, pe baza unui tabel centralizator care cuprinde acordul tuturor membrilor privind depunerea cererii unice de plată de către asociaţie, datele de identificare, codul de identificare al exploataţiei zootehnice din Registrul naţional al exploataţiilor, numărul de animale şi suprafaţa care revine pe fiecare membru al asociaţiei proporţional cu numărul de animale deţinute şi hotărârea adunării generale a asociaţilor privind utilizarea fondurilor". De asemenea, in cadrul articolului 7 din OUG 3/2015 se precizează că „după un an de graţie, asociaţiile prevăzute la litera a) constituite în condiţiile legii (Ordonanţa Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 246/2005, cu modificările si completarile ulterioare), se vor transforma în grupuri de producători sau cooperative agricole conform prevederilor legislaţiei în vigoare".
Actul legislativ mai prevede, la articolul 6, ca în cazul pajiştilor permanente deţinute, în calitate de proprietari, de către asociaţii, obşti, composesorate, cooperative, alte comunităţi şi forme asociative pot solicita subvenţia ori formele asociative, pe baza acordului fiecărui membru, ori membrii individuali care asigură încărcătura cu animale (0,3 UVM/ha) pentru suprafaţa deţinută în proprietate. Contractele de concesiune pe păşuni încheiate de asociaţiile fermierilor cu consiliile locale rămân în vigoare pentru viitoarea cooperativă înfiinţată dacă aceasta va avea aceiaşi membri ca asociaţia iniţială. Cooperativa este scutită cu un procent de 20% din plata impozitului pe profit. De asemenea, prin noul Program Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020, toţi producătorii agricoli care se asociază pot beneficia de fonduri europene nerambursabile de până la 90% din valoarea proiectului.
As dori sa stiu cind v-a apare Legea coop. agricole mod.