În cadrul ședinței Comisiei Municipale de Urbanism și Amenajare a Teritoriului de săptămâna trecută au fost discutate mai multe solicitări, printre care amplasarea unui stand mobil (bicicletă cu suveniruri) în zona centrală şi construirea unui imobil mixt, cu săli de evenimente şi spaţii de cazare, vizavi de aeroport.

Firma Amaya Bacs a solicitat avizul Arhitectului Șef pentru amplasarea unui stand mobil, respectiv a unei biciclete cu suveniruri în trei puncte din oraș: Piața Unirii, Piața Ferdinand și strada Republicii.

„Municipiul Oradea se află printre acele orașe din România care s-a dezvoltat foarte frumos, în ultimii ani, ca oraș turistic, mii de persoane din țară și din afara țării venind la Oradea să viziteze centrul orașului și frumoasele clădiri de patrimoniu reabilitate. Proiectul bicicletei cu suveniruri va veni cu siguranță în întâmpinarea acestora, produsele comercializate fiind destinate promovării orașului. Practic, acesta este un alt tip de promovare a turismului cultural, unul cu influențe artistice. Astfel, prin tehnica desenului, a acuarelei și a gravurii e pus în valoare patrimoniul existent prin punctarea elementelor arhitectonice esenţiale care dau un farmec aparte orașului nostru”, a precizat viceprimarul Arina Moș.

Potrivit Primăriei Oradea, printre produsele comercializate se vor regăsi: magneți gravați din lemn, magneți personalizați - tehnica acuarelă, semn de carte din lemn, tablouri cu principalele obiective turistice din Oradea, vederi inedite cu orașul. Toate produsele care vor fi comercializate pe bicicleta cu suveniruri sunt realizate integral de atelierul Kraft Laser din Oradea, desenele fiind realizate de designerul Adrian Samoilă.

Un alt proiect care a primit aviz favorabil este cel al firmei Rapid Com, care a solicitat avizul Arhitectului Șef pentru Planul Urbanistic de Detaliu - extindere spațiu comercial situat în str. Piața Cetății, nr. 28 (Restaurant Mamma Mia).

„Prin PUD se propune extinderea sălii de consumație pe locul actualei terase, terenul aflându-se în proprietatea beneficiarilor. Închiderea terasei spre domeniul public se va realiza din tâmplărie vitrată culisantă, astfel încât în sezonul cald acest spațiu să poată fi deschis și aerisit”, precizează municipalitatea.

Un alt proiect avizat a fost cel al firmei Viladina Construcții, care a solicitat avizul Arhitectului Șef pentru Planul Urbanistic de Detaliu (PUD) în vederea construirii unui imobil mixt cu două săli de evenimente, unități de cazare, amenajare incintă, organizare de șantier și branșare la utilități publice pe str. Calea Aradului, vizavi de aeroport.

Unitatea de cazare va avea un regim de înălțime P+3E și va fi realizată în două etape. Prin proiect se propune amenajarea a 153 de locuri de parcare, din care 6 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități.

Suprafața terenului vizată de investiție este de 13.465 mp. Din aceasta, 3.220 mp va fi ocupată de clădiri, 2.728 de mp de zone verzi, iar restul de drumuri interioare și spații de parcare. Totodată, 707 mp se vor transfera în proprietatea municipiului Oradea pentru dezvoltarea drumului public.

„Realizarea acestei investiții va crește nivelul economic al zonei, dar și calitatea urbanistică și estetică, integrând funcțiunile propuse în zona studiată și creând noi locuri de muncă. Proiectul se realizează pe o zonă Et care permite funcțiuni de activități economice cu caracter terțiar și de tip comercial desfășurate în unități de mari dimensiuni”, a precizat arhitectul-șef al orașului, Radu Fortiș.