Folclor de calitate la "Onisifor Ghibu" - Au învăţat să vopsească ouă ca în Bihor
Sala festivă a Liceului "Onisifor Ghibu", a fost luni, 7 aprilie, gazda spectacolului folcloric "Drag mi-e cantecul şi jocul...". Evenimentul a fost parte a proiectului interjudeţean cu participare internaţională "Tradiţie, moştenire şi simţire românească".
Punctele cheie ale programului artistic au fost obiceiurile populare specifice zonei Bihorului, frumos orchestrate de educatoare şi puse în scenă de copiii din grupele mijlocii şi mari ale Grădiniţei cu Program Prelungit (GPP) Nr. 28. "Şezătoarea" a fost regizată de profesoarele Natalia Baicu, Ioana Nagy, Crina Demian şi Dana Morar, iar "Lioara" a fost regizată de educatoarele Ana Popa şi Adela Horga. Alt obicei prezentat, specific zonei depresionare a Beiuşului, a fost "Dodoloaia", un ritual străvechi de invocare a ploii pe timp de secetă, care a fost regizat de profesoarele Ionela Novac şi Nicoleta Nicoruţ. Spectacolul s-a încheiat pe ritmurile dansurilor bihorene prezentate de copiii din clasa a III-a de la Liceul "Onisifor Ghibu", sub atenta îndrumare a prof. Adi Balog şi a înv. Iosif Romaneac. Invitaţii prezenţi la spectacol au fost partenerii din proiect - Şcoala Gimnazială "Avram Iancu" din Abrud - Alba, GPP nr.1 "Căsuţa Piticilor" din Câmpulung Moldovenesc - Suceava, GPP Nr. 1 Tinca, plus reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, ai Casei Corpului Didactic Bihor, ai Primăriei Oradea, ai Şcolii Populare de Arte "Francisc Hubic", artişti şi meşteri populari din Bihor, precum şi părinţii copiilor implicaţi în acţiune. După finalizatea spectacolului de la sala fesivă, acţiunea s-a mutat, întru-un cadru mai restrâns, la Grădiniţa nr. 28, unde partenerii veniţi din Suceava şi Alba au fost iniţiaţi în arta încondeierii ouălor în stil bihorean, în pictura pe ceramică şi în dansurile specifice zonei. Prin intermediului proiectului se urmăreşte cunoaşterea şi valorificarea unor obiceiuri şi tradiţii specifice Bihorului, a unor evenimente populare româneşti şi sărbători creştine din zona Crişanei, precum şi cultivarea sentimentelor de dragoste şi respect pentru folclorul românesc. "Aceste acţiuni sunt doar începutul unei serii de evenimente menite să promoveze şi să păstreze, în forma lui autentică, folclorul românesc, iar pe viitor urmează să întoarcem vizita colegelor noastre din Suceava şi Alba, care ne-au invitat cu mult drag la ele acasă, pentru a cunoaşte obiceiurile din alte părţi ale ţării", a declarat directoarea GPP nr. 28, Cornelia Romaneac.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.