La Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” - Ziua Porților Deschise
Ca în fiecare an, Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Orizont” Oradea și Structura Tileagd, s-au deschis spre comunitate, marți, 2 aprilie, organizând evenimentul „Ziua porților deschise”, începând cu ora 9.30 la Oradea și 9.15 la structura Tileagd.
Evenimentul a fost organizat în așa fel încât toate persoanele interesate să obțină informații valoroase și utile cu privire la specificul unității, organizarea școlarizării și a modului în care școala se pliază și răspunde nevoilor copiilor speciali. În acest sens, prin specialiștii unității școlare, centrul oferă servicii diverse și adaptate particularităților fiecărui copil: consiliere psihologică, terapie logopedică, servicii de psihodiagnoză, activități de stimulare senzorială, activități de stimulare psihomotrică, activități de terapie ocupațională, activități de pre-profesionalizare, terapii specifice, kinetoterapie, școlarizare la domiciliu, precum și asistență medicală și socială.
Programul acestui eveniment a debutat cu primirea călduroasă a invitaților de către conducerea unității reprezentată de director prof. Lăcrimioara Șipoș și director adj. prof. dr. Angela Marușca, urmată de prezentarea ofertei educaționale: director prof. Lăcrimioara Șipoș, prof. Laslou Georgeta și asistent social Violeta Moș.
În ceea ce privește activitățile instructiv-educative și recuperatorii, cadrele didactice s-au pregătit temeinic cu lecții demonstrative deosebit de interesante și variate. Acestea au fost în așa fel proiectate și realizate încât să cuprindă cât mai multe arii curriculare: limbă și comunicare, matematică și științe, om și societate, arte, tehnologii, educaţie fizică-sport şi sănătate, consiliere și orientare, terapie educaţională complexă şi integrată, terapii specifice și de compensare (individuale/de grup). Tematicile abordate de cadrele didactice au fost variate „A venit primăvara-scriere Braille”, „Zumba florilor”, „Mânuțe fermecate”, „Parfum de primăvară”, „Copacul-primăvara”, „Vaza cu lalele”, „Gamificarea aplicată în texte literare”, „Teatru de hârtie” , fiind menite a îmbina utilul cu plăcutul, transformând în acest fel fiecare activitate într-o nouă posibilitate de a forma și consolida deprinderi noi pentru elevi.
Toți cei interesați de alte informații suplimentare le pot obține accesând site-ul școlii cseiorizont.ro.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.