La Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" din Oradea - Două concursuri naţionale într-o singură zi
Liceul Teoretic "Aurel Lazăr" a fost pentru două zile gazda a două concursuri naţionale de anvergură: "Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului" şi "Copiii şi drepturile lor". Vineri, 25 septembrie, a avut loc festivitatea de deschidere a ambelor concursuri, la ea participând peste 100 de persoane.
Elevi şi părinţi din 14 judeţe s-au strâns în sala festivă a Liceului Teoretic "Aurel Lazăr" la festivitatea de deschidere a concursurilor. Prezidiul a fost alcătuit din adjuncta Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor - Codruţa Bogdan, inspectorii Lizeta Roşu, Florin Negruţiu, Daniela Duma, directorul Liceului Teoretic "Aurel Lazăr" - Gheorghe Tirla şi directoarea adjunctă - Angela Jucu şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Bihor - Călin Sonea şi Diana Racz.
"Aş dori ca şi în anii care vor urma să păstrăm relaţiile bune care se vor lega aici şi aceste concursuri să vă aducă în viitor cât mai multe realizări", a spus Codruţa Bogdan, care a fost completată de Daniela Duma: "Anul acesta Bihorul se mândreşte cu 15 proiecte de anvergură, ceea ce nu este puţin lucru. Aceste concursuri sunt astăzi unele de tradiţie şi de elită, iar competitivitatea este una pozitivă pentru elevi. Mă bucură şi implicarea tinerilor din Consiliul Judeţean al Elevilor, ceea ce ne arată că putem face proiecte minunate împreună".
Festivitatea de deschidere a fost condimentată cu un moment artistic care a avut în centru grupul folcloric "Florile Bihorului" de la Liceul "Aurel Lazăr", coordonat de profesoarele Livia Ghiurcuţa şi Olga Valentina Drăgan.
Protecţia mediului şi drepturile copilului
Primul concurs, "Bune practici în educaţia pentru protecţia mediului", a avut sloganul "Viitorul Terrei este în mâinile noastre" şi a avut ca obiectiv diseminarea exemplelor de "bune practici" în activitatea de educaţie pentru formarea conştiinţei ecologice în rândul elevilor şi pentru protecţia mediului, dobândite prin intermediul activităţilor extraşcolare şi extracurriculare.
Concursul s-a desfăşurat pe trei categorii: învăţământ primar, gimnazial şi liceal. Au participat echipaje din Bihor, Brăila, Bistriţa Năsăud, Botoşani, Caraş Severin, Constanţa, Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Sibiu, Maramureş şi Bucureşti.
Din Bihor, s-au calificat la etapa naţională: învăţământ primar - echipajele de la Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" Oradea (coordonator prof. Elena Pavel) şi Şcoala Gimnazială "Nicolae Bălcescu" Oradea (coordonator prof. Stela Tăutu), învăţământ gimnazial - echipajele de la Şcoala Gimnazială nr. 1 Săcădat (coordonator prof. Mihaela Biriş) şi Liceul Teoretic "Onisifor Ghibu" Oradea, învăţământ liceal - echipajul de la Liceul Tehnologic Dobreşti (coordonator prof. Ionuţ Milian). În cadrul concursului, elevii au avut de realizat un portofoliu (pentru toate categoriile), de pus la punct o scenetă pe teme de educaţie ecologică (categoria învăţământ primar), de făcut prezentări în power point (exemple de "bune practici", privind rezultatele investigaţiilor desfăşurate în arealul "adoptat", pentru gimnaziu şi liceu), o macheta a arealului "adoptat" în care s-a desfăşurat investigaţia, (pentru gimnaziu) şi un film (3 min) pe teme de educaţie ecologică (pentru liceu). Cel de-al doilea concurs, "Copiii şi drepturile lor", a avut sloganul "Existăm. Ascultaţi-ne!". Obiectivul acestuia a fost diseminarea informaţiilor cu privire la drepturile copilului şi combaterea violenţei în familie şi în şcoală. S-a desfăşurat pe două categorii: învăţământ gimnazial şi învăţământ liceal şi au participat echipaje din Alba, Bihor, Brăila, Bistriţa Năsăud, Caraş - Severin, Satu Mare, Maramureş, Olt, Sibiu şi Hunedoara.
În cadrul concursului, elevii au avut de elaborat materiale de promovare pentru trei categorii diferite. La categoria creaţie publicitară - un afiş A3 cu tema "Copiii şi drepturile lor" şi un pliant care să ilustreze, prin text şi imagini, aspecte evidenţiate în legile specifice; la creaţie literară - un eseu de 2 pagini, editat pe calculator, care să surprindă un fapt de viaţă, în care să se ilustreze respectarea sau nerespectarea drepturilor copilului, iar la ultima categorie, creaţie foto, echipele au avut de conceput 5 imagini care să redea exemple de bune practici din viaţa cotidiană inspirate din tematica proiectului. Pe lângă acestea, etapa naţională a cuprins suplimentar o probă constând într-un studiu de caz realizat prin contact direct cu copii instituţionalizaţi. Sâmbătă, 26 septembrie, profesorii şi elevii de la ambele concursuri au vizitat obiective turistice din Oradea şi Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.