Unirea din perspectiva elevilor
Zi plină vineri, 26 octombrie, la Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai. Şase echipaje formate din elevi de liceu ai unităţilor de învăţământ din Bihor s-au adunat pentru a prezenta propria lor viziune şi perspectivă cu privire la Unire.
Întâlnirea a avut loc în cadrul proiectului „Unirea din perspectiva noastră”, organizat de Asociaţia Culturală Pro Lirica Oradea, cu susţinerea financiară a Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret Bihor, precum şi în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Şincai”. Proiectul a vizat punerea în valoare a Centenarului Marii Uniri printr-un concurs de idei şi scenarii realizate de elevi, în scopul ca aceştia să se transpună din simpli spectatori ai evocării unor momente istorice în actori implicaţi şi motivaţi în făurirea Unirii. O unire de conştiinţă, de suflet, de simţire a românilor.
Subiectul s-a dovedit incitant, astfel încât fiecare echipaj participant a venit cu o viziune şi o perspectivă unică asupra Unirii, cu scenarii şi mesaje originale, cu costume şi decoruri specifice.
În faţa juriului format din consilierul de tineret Daniela Băltăţescu, reprezentând DJST Bihor, Otilia Bejan, profesor de teatru la Palatul Copiilor şi Elevilor Oradea, psiholog Lavinia Moholea, ing. Mioriţa Săteanu, reprezentantă a societăţii civile, şi Mihaela Dindelegan, preşedinta Asociaţiei Culturale Pro Lirica, s-au perindat cele şase echipaje: Colegiul Naţional „Iosif Vulcan”, coordonat de profesoara Sânziana Neşiu, Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, sub supravegherea profesoarei Ivan Livia, Colegiul Economic „Partenie Cosma”, coordonat de profesoara Deme Szabo Csilla, Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaş”, Beiuş, alături de profesoara Emilia Boloş, Colegiul Tehnic „Alexandru Roman” Aleşd, însoţiţi de profesoara Cadleţ Ana Mihaela, Colegiul Naţional „Avram Iancu” Ştei împreună cu Şcoala Gimnazială Vaşcău, sub supravegherea profesoarei Ifrim Carmen.
În urma jurizării, s-a impus echipajul Colegiului Tehnic „Alexandru Roman” din Aleşd, format din Duniaş Cristina, Gherghel Laura, Vandici Salomeea, Cziaky Eduard, Podhora Karol – Paul şi Bogdan Adrian – Ionuţ, cu o scenetă avându-l ca personaj principal pe Regele Ferdinand. Pe locul II, la o distanţă foarte mică, s-a situat echipajul Liceului Teoretic „Onisifor Ghibu”, cu o viziune asupra unităţii interetnice, pusă în valoare în mod spectaculos de cei trei elevi: Bejinaru Raul, Iova Darius şi Bogdan Tamas, coordonaţi de eleva regizor Viviana Rad. Cel de-al treilea premiu l-au obţinut elevii Lazăr George, Eler Andrea, Băbţan Mara, Alexia Cion, Şoptirean Rebeca şi Cion Elisa de la Colegiul Naţional „Iosif Vulcan” din Oradea, cu o lecţie de istorie care a adunat cele trei regiuni surori. Prima menţiune a concursului de scenarii a plecat spre Ştei şi Vaşcău, prin elevii Colegiului Naţional „Avram Iancu” şi ai Şcolii Gimnaziale Vaşcău: Muşet Alexandra – Maria, Popa Cezara – Larisa, Monea Iasmina Iulia, Toma Delia Florinda, Ileana Georgiana Luciana şi Forton Daria. A doua menţiune a ajuns tot în zona de sud a Bihorului, prin echipajul Colegiului Tehnic „Ioan Ciordaş” Beiuş, format din elevii Vîrci Carina, Ciupa Adelin, Copăcean Adelin, Cocoş Sebastian. La Oradea a rămas cea de-a treia menţiune, obţinută de echipajul Colegiului Economic „Partenie Cosma”, a căror viziune asupra unirii a impresionat prin originalitate: eleva Blaga Georgiana a jucat propriul ei rol, ea reuşind prin sinceritate să creeze un liant pentru unitate în clasă, în şcoală, precum şi între elevi din diferite unităţi de învăţământ. Alături de Georgiana şi-au jucat propriile roluri elevii Gomboş Katalin, Pop Sebastian şi Pop Gabriel.
Participanţii la concursul de scenarii au beneficiat şi de un inedit curs de teatru – dans, susţinut de actorul, regizorul şi profesorul de actorie Sebastian Bărbălan. De asemenea, fiecărui elevi i s-a oferit posibilitatea să-şi realizeze suveniruri cu însemne naţionale, prin participarea la atelierele de creaţie organizate de meşterul popular Toth Beata. Pe lângă cupe şi diplome, elevii au primit cocarde, cărţi şi dulciuri, astfel încât bucuria evenimentului la care au participat să fie deplină.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.