Peste 800 de alergători profesionişti şi amatori au concurat duminică, 16 septembrie, în cadrul celei de a VIII-a ediţii a Oradea City Running Day. Cea mai grea probă din concurs, semimaratonul de 21 de kilometri, a fost câştigată de Ştefan Lupulescu şi de Adela Bălţoi, ambii din judeţul Gorj.
Eveniment
Aprecieri pentru grija faţă de comunitatea slovacă - Ambasadorul Slovaciei, în Bihor
Joi, 13 septembrie, la sediul Instituţiei Prefectului Judeţului Bihor a avut loc o întrevedere între prefectul Ioan Mihaiu şi Karol Mistrik, ambasadorul Republicii Slovace în România.
- 13 Septembrie 2018
- Citeste
Salvatorii au sărbătorit împreună cu cei pe care îi protejează - Ziua Pompierilor din România
Pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor au sărbătorit, ieri, „Ziua Pompierilor din România", organizând pentru bihoreni o serie de activităţi menite a releva semnificaţia şi importanţa acestei zile în tradiţiile de luptă ale armei.
- 13 Septembrie 2018
- Citeste
Firma Salubri din Aleşd, amendată de Garda de Mediu - Munţi de gunoaie în zone protejate
Firma de salubritate a Primăriei Aleşd, Salubri SA, a fost amendată de Garda de Mediu Bihor cu 200.000 lei pentru că a aruncat 200 mc de gunoaie în două zone din situl Natura 2000 de care se ocupă Administraţia Sitului Natura 2000 Muntele Şes.
- 12 Septembrie 2018
- Citeste
Porţi deschise, exerciţii demonstrative şi paradă în Oradea - Ziua Pompierilor din România
Pompierii bihoreni vor marca joi, 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România printr-o serie de manifestări dedicate, în special, cetăţenilor. Toate subunităţile din judeţ vor organiza manifestări de tipul Ziua Porţilor Deschise, bihorenii fiind invitaţi să asiste la exerciţii demonstrative.
- 11 Septembrie 2018
- Citeste
Peste 1.100 de elevi învață la Școala Dacia - Din nou în bănci
Încărcați de emoție și entuziasm, copiii și părinții au pășit ieri, împreună, în noul an școlar, într-o zi în care și vremea a ținut să le surâdă. Unii dintre ei au intrat pentru prima dată într-o clasă, alții au așteptat cu nerăbdare bucuria reîntâlnirii colegilor și a celor care îi îndrumă în universul cunoașterii.
- 10 Septembrie 2018
- Citeste
A sunat clopoţelul la Liceul Teologic „Iuliu Maniu” - Primele emoţii pentru cei mai mici dintre elevi
Sunetul clopoţelului a fost auzit şi în curtea Liceului Teologic Greco-Catolic „Iuliu Maniu” din Oradea, luni, 10 septembrie, când sute de elevi, alături de părinţii lor, au asistat la festivitatea de inaugurare a noului an şcolar. Şi de această dată în cadrul liceului au fost organizate trei clase pregătitoare, peste 80 de copii alegând să facă primii paşi pe calea învăţăturii în sistemul Step by Step.
- 10 Septembrie 2018
- Citeste
„Redescoperă Bihorul pe bicicletă – Stâna de Vale” - Un succes ce trebuie repetat
Sfârșitul săptămânii trecute a fost marcat de un nou eveniment „Redescoperă Bihorul de bicicletă”, destinația fiind una dintre principalele atracții turistice ale Apusenilor: stațiunea Stâna de Vale.
- 09 Septembrie 2018
- Citeste
A fost semnat protocolul privind Palatul Episcopal romano-catolic - Au predat fostul Muzeu
În foaierul Palatului Baroc a avut loc ieri semnarea protocolului de predare-primire a imobilului, între Muzeul Ţării Crişurilor şi Episcopia Romano-Catolică de Oradea. Semnatarii protocolului au fost episcopul László Böcskei, directorul MTC, Aurel Chiriac, şi preşedintele Consilului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor.
- 06 Septembrie 2018
- Citeste
Un weekend cu premiere naţionale şi internaţionale - TIFF debutează în Oradea
Festivalul Internațional de Film Transilvania își deschide porțile vineri, 7 septembrie, pentru primul an la Oradea. Peste 30 de proiecții sunt programate până duminică, 9 septembrie, și invitaţi ca Dorel Vişan, Magda Catone sau Alexandru Papadopol vor fi prezenți la întâlnirile cu publicul.
- 05 Septembrie 2018
- Citeste


