Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, a organizat vineri, 4 august, la sediul nou al muzeului orădean din Str. Armatei Române nr. 1/A, vernisajul expoziţiei de pictură a lui Javor Rašajski având titlul Păsări.

Muzeul Ţării Crişurilor, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, a organizat vineri, 4 august, la sediul nou al muzeului orădean din Str. Armatei Române nr. 1/A, vernisajul expoziţiei de pictură a lui Javor Rašajski având titlul Păsări.
Lucrările de consolidare a Dealului Ciuperca au intrat într-o nouă fază, cea de forare a gropilor pentru turnarea pilonilor de susţinere, o firmă din Cluj fiind cea care se ocupă de această etapă. Până în luna octombrie, vor fi realizate două rânduri de piloţi foraţi la o adâncime de peste 15 metri, după care vor urma lucrările propriu-zise de refacere arhitecturală şi peisagistică.
Primul focar de pestă porcină din România a fost confirmat luni, 31 iulie, de către Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală, într-o gospodărie situată la periferia municipiului Satu Mare. Din acest motiv, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a dispus implementarea unui program de măsuri preventive și de control.
În plină vară, pe foarte multe străzi din Oradea s-a aşternut un covor de frunze ruginii, semn că arborii din oraş nu sunt prea sănătoşi. Cauzele care stau în spatele acestui fenomen sunt mai multe, printre care şi arşiţa din ultima vreme, însă dincolo de asta, motive birocratice au împiedicat efectuarea tratamentelor fitosanitare pentru combaterea dăunătorilor.
Orădenii care au făcut o plimbare în ultima perioadă pe Corso au putut observa că fântânile arteziene sunt oprite, spoturile din pavaj nu funcţionează, majoritatea clădirilor sunt acoperite cu plase, ceea ce afectează destul de mult imaginea unui pietonal reabilitat relativ recent.
Cetatea Oradea găzduieşte, până în data de 29 august, o expoziţie inedită de fotografie, orădenii fiind invitaţi să descopere Cuba prin intermediul imaginilor surprinse de artistul fotograf Remus Toderici. Realizate în mai multe zone ale ţării, cele 40 de fotografii surprind portrete ale unor oameni obişnuiţi şi aspecte ale vieţii cubanezilor, pline de culoare.
La iniţiativa psihologului şi numerologului Anatol Basarab, Oradea a găzduit, sâmbătă în premieră, Marşul Feminităţii.
Fotoreporter şi artist fotograf, Remus Toderici s-a remarcat de-a lungul ultimilor 10 ani printr-o serie de proiecte fotografice inedite, pe care le-a oferit, într-un gest voluntar, tuturor orădenilor dornici de experiment.
Trei români au murit, iar alţi şase au fost transportaţi la spital în urma unui accident care s-a produs, azi dimineaţă, în Ungaria. Accidentul a avut loc în apropiere de Vama Borş.
ŞTIRE ACTUALIZATĂ. O vijelie extrem de puternică a devastat duminică seara un camping în localitatea Bulz. Mai mulţi plopi uriaşi au fost pur şi simplu scoşi din rădăcini şi prăvăliţi peste corturile şi maşinile din camping. Un bărbat care dormea în maşină a fost ucis, alte 16 persoane fiind rănite şi internate în spital. Un tânăr în vârstă de 23 de ani se zbate între viaţă şi moarte, el fiind operat în cursul nopţii de duminică spre luni după ce a suferit un traumatism cranio-cerebral sever.