Sala de festivităţi a Liceului „Aurel Lazăr” s-a dovedit a fi neîncăpătoare ieri datorită numărului mare de elevi care au participat la activitatea dedicată Zilei Europei. Printre participanţi s-au numărat şi cei 24 de elevi care au fost europarlamentari pentru o zi în Parlamentul European de la Strasbourg.

 

Elevii din clasele a V-a, a X-a, a XI-a şi a XII-a au sărbătorit Ziua Europei alături de directorul Gheorghe Tirla şi adjuncta Rodica Juncu. Data de 9 mai marchează ziua istorică în care a fost pronunțată Declarația Schuman. În cadrul unui discurs ținut la Paris, în 1950, ministrul francez al afacerilor externe de atunci, Robert Schuman, propunea stabilirea unei noi forme de cooperare politică în Europa, care să înlăture pentru totdeauna posibilitatea izbucnirii unui nou război între națiunile Europei. Declarația este văzută ca fiind unul dintre principalele evenimente fondatoare ale Uniunii Europene. În 1985, în timpul președinției Comisiei Europene a lui Jacques Delors liderii Consiliului Europei s-au întrunit la Milano pentru a decide asupra simbolurilor comunității. Atunci s-a hotărât ca data de 9 mai să fie data comemorării Declarației Schuman. Lăzăriştii au sărbătorit ieri a 66-a aniversare a acestui moment deosebit din instoria construcţiei europene.  Activitatea a început cu Imnul Europei după care prof. dr. Carmen Chira a prezentat momentele esenţiale ale procesului de constituire a Uniunii Europene precum şi structura ei. În a doua parte a activităţii prof. Floare Gavra a adus în atenţia participanţilor faptul că echipa de proiect a liceului s-a calificat pe un loc fruntaş în urma evaluării Concursului Euroscola 2015, care s-a desfăşurat sub motto-ul anului european pentru dezvoltare „Lumea noastră. Demnitatea noastră. Viitorul nostru”. Succesul proiectului a fost încununat de participarea a 24 de elevi la Parlamentul European de la Strasbourg în calitate de  europarlamentari pentru o zi. Directoarea adjunctă prof. Rodica Juncu a înmânat tinerilor îmbrăcaţi în tricouri albrastre, cu emblema Euroscola şi PE, diplome de participare semnate de către Preşedintele Parlamentului European Martin Schultz, precum şi publicaţii ale Comisiei Europene privind politicile Uniunii Europene.

Elevii prezenţi au vizionat fragmente din înregistrările activităţilor desfăşurate la Parlamentul European în data de 11 martie 2016 şi au fost impresionaţi de fotografiile realizate de protagoniştii proiectului, atât din Strasbourg cât şi din Basel.

La finalul evenimentului prof. Carmen Chira i-a invitat pe cei prezenţi să se înscrie în proiectul interdisciplinar „ClubEuropa” care vizează dezvoltarea abilităţilor şi competenţelor absolut necesare pentru formarea unei atitudini responsabile faţă de patrimoniul cultural european.

În încheiere, directorul Liceului Teoretic „Aurel Lazăr”, prof. Gheorghe Tirla a felicitat echipa de proiect Euroscola coordonată de prof. dr. Carmen Chira şi prof. Floare Gavra pentru prestigiul adus instituţiei, subliniind importanţa participării la evenimentul Euroscola pentru statutul de Şcoală Europeană, titlu pe care liceul îl deţine din anul 2009.