Weekend plin de culoare - Paradă populară și festival de datini și obiceiuri
500 de copii din șapte județe și din Ungaria și-au prezentat vineri, la Oradea, tradițiile și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou. Evenimentul a început cu o paradă a costumelor populare, a continuat cu un festival concurs la Casa de Cultură a Sindicatelor și s-a încheiat cu un microrecital la Târgul de Crăciun din Băile Felix.
Strada Republicii a fost plină de culoare și voie bună vineri, când zeci de tineri și copii și-au prezentat costumele și obiceiurile populare. Au participat ansambluri de copii și tineri din Oradea, Bihor și din diferite zone, precum Maramureș, Sibiu, Bistrița Năsăud, Cluj, Suceava, Satu Mare și chiar Ungaria. Parada a pornit de la Magazinul Crișul și a poposit la Prefectură și Consiliul Județean, la Teatrul Regina Maria, Primăria Municipiului Oradea, Biserica cu Lună și Biserica Sfântul Nicolae, oprindu-se la Casa de Cultură a Sindicatelor unde s-a dat startul celei de-a XII-a ediții a Festivalului Național de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou - „Asta-i Datina Străveche”.
La ora 16.00, a început festivalul-concurs, pe scenă urcând din partea organizatorilor Crina Dobocan, Valeria Bunica și Stela Tăut și, din partea oficialităților, subprefectul Emilian Pavel, viceprimarul Antonia Nica, șeful Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Bihor, Horea Abrudan, inspectoarea IȘJ pentru învățământ primar, Felicia Ianța, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Marius Crețu și cei doi prezentatori.
„Astăzi suntem împreună aici ca să celebrăm bogăția tradițiilor noastre moștenite de la strămoși și transmise cu drag de la o generație la alta”, a spus Crina Dobocan, directoarea Asociației Pro Bambinii care le-a mulțumit sponsorilor și celor care s-au implicat în organizarea evenimentului. Emilian Pavel i-a îndemnat pe copii să țină la portul și colindele românești și să le dea mai departe.
„Dragi colindători, bine ați venit la Oradea. Plin ne-a fost sufletul mai devreme, când ați colindat în orașul nostru și în fața Primăriei. Domnul primar Florin Birta, care se afla la fereastră, într-o ședință din care nu putea să iasă, vă transmite cele mai calde urări de bine și de mulțumire pentru ceea ce păstrați cu atâta dedicație, identitatea. Nu e puțin lucru să descoperi devreme cine ești, de unde vii, al cui ești, ce te caracterizează și ce ești menit să fii. Dar ca să ajungem la punctul acela de autocunoaștere, atât de important, este de parcurs un drum care, nu de puține ori, începe uitându-ne înapoi, la cine ne-au fost strămoșii, la cum au trăit ei, la ce și în ce au crezut, și, nu în ultimul rând, cum au înțeles să își marcheze vremelnica umblare prin această lume. În toate aceste momente, cântecul, versul și credința contează. Contează pentru că altfel nu suntem decât niște pene în vânt, purtate pe ici și colo de vremuri și împrejurări”, a spus viceprimarul Antonia Nica. Horea Abrudan, șeful IȘJ Bihor, a spus că îl bucură fericirea pe care o arată copiii atunci când sunt îmbrăcați în costume populare iar Valeria Bunica a prezentat juriul concursului și a subliniat că sărbătoarea Crăciunului este despre familie, tradiție, prieteni și iubire.
„Sunt convinsă că va fi o seară magică pentru toți dar în special pentru noi care ne vom bucura de lucrurile minunate pe care le-ați adus cu dumneavoastră. Toți sunteți deosebiți și meritați premiul cel mare. Întotdeauna, la asemenea festivaluri, dacă participi ești deja câștigător”, a spus Stela Tăut.
Primii care au urcat pe scenă, înainte de începerea competiției, au fost copiii din clasele a II-a și a III-a de la Liceul de Arte din Oradea. Prezentatori au fost Mădălina Mihuța și Rareș Băliban.
După concurs, invitații au făcut un tur al Oradiei și împrejurimilor și au participat la un microrecital la Târgul de Crăciun din Băile Felix, pe 10 decembrie.
Organizat de Asociaţia Pro Bambini din Oradea, festivalul, aflat la a XII-a ediție, are ca scop promovarea obiceiurilor și tradițiilor de Crăciun și Anul Nou, precum și sprijinirea ansamblurilor de copii în preluarea și prezentarea folclorului autentic. De asemenea, se are în vedere și un schimb cultural între copii, tineri și profesori din România și Ungaria, prin facilitarea unui schimb intercultural cu caracter educativ, în care copiii şi tinerii își pot valorifica propriile tradiții, dar şi pentru a învăța şi cunoaște alte culturi şi reprezentanții acestora.
Festivalul Național de Datini și Obiceiuri de Crăciun și Anul Nou - „Asta-i Datina Străveche” a fost organizat în colaborare cu Casa de Cultură a Sindicatelor și Inspectoratul Școlar Județean Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.