Agenţiile de presă ruse au anunţat marţi începerea unor exerciţii militare în sudul Rusiei, la doar câteva ore după ce surse de la Paris au declarat că preşedintele rus Vladimir Putin i-ar fi promis omologului francez că Moscova nu va efectua pentru moment noi manevre în apropierea frontierei cu Ucraina.
Externe
Şeful „Adunării ofiţerilor din întreaga Rusie”, ieşire în public fără precedent - Solicită demisia lui Putin
Generalul rus în rezervă Leonid Ivaşov, fost responsabil cu cooperarea externă in Ministerul Apărării (1996-2001), în prezent şeful unei asociaţii a ofiţerilor din întreaga Rusie, îi cere preşedintelui Vladimir Putin să se preocupe de problemele reale ale Rusiei ori să-şi dea demisia.
- 07 Februarie 2022
- Citeste
Preşedintele Putin, criticat că este un „dictator imperialist... rupt de realitate” - Rusia, în pragul dezintegrării?!
Boris Akunin, considerat la ora actuală scriitorul cel mai popular din Rusia, l-a acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin - într-un interviu acordat agenţiei de presă EFE - că este un dictator cu ambiţii postimperialiste care şi-a adus ţara în pragul semidezintegrării.
- 06 Februarie 2022
- Citeste
Criza dintre Ucraina şi Rusia - Recep Erdogan acuză SUA şi UE
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a acuzat vineri Statele Unite şi Uniunea Europeană de amplificarea tensiunilor în criza dintre Ucraina şi Rusia, notând că fostul cancelar german Angela Merkel ar fi găsit până acum o soluţie, astfel că se observă lipsa unui lider european.
- 04 Februarie 2022
- Citeste
Un nou film de propagandă nord-corean îşi prezintă cănducătorul iubit - Kim călăreţul atomic
Galopând prin munţi pe un cal alb, liderul de la Phenian, Kim Jong Un, este vedeta unui nou film de propagandă nord-coreean, care laudă leadership-ul lui economic, însă trece sub tăcere o recentă serie de lansări de rachete.
- 03 Februarie 2022
- Citeste
The New York Times cere acces la emailurile Ambasadei României - Caută informaţii despre Hunter Biden
Echipa editorială a cotidianului The New York Times a acţionat în judecată Departamentul de Stat american pentru a obţine acces la emailuri ale oficialilor Ambasadei României din SUA referitoare la activităţi ale lui Hunter Biden, fiul preşedintelui Joseph Biden, informează site-ul Politico.com.
- 02 Februarie 2022
- Citeste
Premierul Ungariei, autopropus ca sol al UE, s-a dus în Rusia după gaz - În vizită la Putin
Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat marţi în cursul întrevederii cu preşedintele rus Vladimir Putin, în cadrul vizitei sale la Moscova, că „niciun lider european nu vrea război", în aluzie la tensiunile legate de Ucraina, relatează EFE.
- 01 Februarie 2022
- Citeste
În cazul călătoriilor în interiorul Uniunii Europene - O nouă regulă
Începând de marţi, 1 februarie, Uniunea Europeană va introduce o nouă regulă care limitează valabilitatea certificatului verde pentru călătoriile intra-europene.
- 31 Ianuarie 2022
- Citeste
Ucraina - Rezerviştii se pregătesc de război
Kievul a lansat anul acesta o nouă forţă de apărare teritorială, compusă din rezervişti, cu care speră să facă faţă în cazul unei invazii ruseşti. Antrenamentul de sâmbătă a reunit aproximativ 70 de foste cadre.
- 30 Ianuarie 2022
- Citeste
Vladimir Putin le analizează şi va lua o decizie - Rusia nu pare mulţumită de răspunsurile NATO
Rusia examinează răspunsurile oferite de NATO şi de Statele Unite privind garanţiile de securitate, iar preşedintele Vladimir Putin va lua o decizie privind viitorii paşi, anunţă Kremlinul, observând însă că preocupările Moscovei nu par să fi fost luate în considerare.
- 27 Ianuarie 2022
- Citeste


