Niciun contracandidat democrat pentru Barack Obama
Liderul Partidului Democrat american, Tim Kaine, a apreciat duminică drept "foarte improbabil" ca vreun candidat democrat să ameninţe candidatura preşedintelui american, Barack Obama, la realegerea sa, în alegerile prezidenţiale din 2012, relatează AFP. După modelul predecesorilor săi la Casa Albă, se admite, în general, că Obama, ales în 2008, va încerca să obţină realegerea sa, peste aproximativ doi ani, la un al doilea mandat. Cu toate acestea, recesiunea şi nivelul foarte ridicat al şomajului cu care se confruntă Statele Unite nu au contribuit la creşterea popularităţii preşedintelui, a cărui activitate este aprobată de 47% dintre americani.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.