Parlamentul ucrainean a adoptat marţi un proiect de lege ce prevede interzicerea Bisericii Ortodoxe legate de Patriarhia Moscovei şi considerată adesea un releu de influenţă pentru Kremlin, după doi ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse.

 

În mod deloc surprinzător, Rusia a denunţat o tentativă a Kievului de a „distruge ortodoxia canonică".

„Decizie istorică! Parlamentul a votat un proiect de lege care interzice o filieră a ţării agresoare în Ucraina", a scris pe Telegram deputatul Irina Geraşcenko.

Potrivit unui alt parlamentar, Iaroslav Jelezniak, în favoarea acestui proiect de lege au votat 265 de deputaţi, pentru a trece fiind necesare 226 de voturi.

„Nu va exista o Biserică moscovită în Ucraina", a declarat la rândul său pe Telegram şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak.

Biserica vizată de această decizie era altădată cea mai populară în Ucraina, ţară cu o mare majoritate ortodoxă. Însă ea a pierdut în ultimii ani numeroşi enoriaşi, pe măsură ce sentimentul naţional ucrainean a câştigat în popularitate în faţa fostei puteri ruse.

Acest proces s-a accelerat prin crearea în 2018 a unei Biserici Ortodoxe Ucrainene independentă de Moscova, apoi şi mai mult odată cu declanşarea, în februarie 2022, a invaziei ruse împotriva Ucrainei, susţinută în mod deschis de Patriarhia Moscovei.

Potrivit deputatului Iaroslav Jelezniak, noua lege, care mai trebuie promulgată de preşedintele Volodimir Zelenski pentru a intra în vigoare, le lasă nouă luni parohiilor Bisericii vizate pentru „a tăia legăturile sale cu Biserica Ortodoxă Rusă" care susţine invazia rusă împotriva Ucrainei.

„Sperăm că decizia de astăzi va accelera trecerea acestor parohii către Biserica Ortodoxă" independentă de tutela Moscovei, a adăugat la rândul său deputata Irina Gheraşcenko.

Potrivit media, Biserica legată de Rusia numără astăzi circa 9.000 de parohii în Ucraina, comparativ cu 8.000-9.000 de parohii ale rivalei independente. În mod concret, potrivit experţilor ucraineni, suprimarea parohiilor legate de Moscova riscă prin urmare să dureze luni de zile, chiar ani, pentru că interdicţia fiecăreia dintre ele va trebui aprobată de un tribunal.

Decizia Parlamentului ucrainean vizează să „distrugă ortodoxia canonică şi veritabilă şi să aducă în locul ei un substitut, o falsă Biserică", a declarat marţi purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse, Maria Zaharova, citată de televiziunea de stat. Potrivit unui sondaj realizat în 2023 de Institutul Internaţional de Sociologie de la Kiev, 66% dintre ucraineni erau favorabili interziceii Bisericii legate de Moscova. De asemenea, 54% dintre ucraineni se identificau cu Biserica independentă şi doar 4% cu cea supusă Patriarhiei ruse, potrivit unui sondaj de opinie realizat de aceeaşi organizaţie în 2022, comparativ cu 42% şi 18% anul precedent.