Doi bihoreni au intrat în atenţia poliţiştilor Serviciului de Investigare a Fraudelor după ce, în calitate de administratori sau împuterniciţi ai unor societăţi comerciale, au emis în schimbul unor mărfuri achiziţionate file CEC fără acoperire. Unul dintre ei este suspectat că ar fi înşelat o societate comercială orădeană cu peste 75.000 de lei.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au anunţat că au început urmărirea penală faţă de un tânăr de 29 de ani, din Oradea, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune. Acesta este suspectat că, în calitatea de împuternicit al unei societăţi comerciale cu sediul în Oradea, ar fi achiziţionat de la o altă firmă orădeană mărfuri în valoare de 75.210,97 lei, pentru plata cărora ar fi emis un bilet la ordin, care a fost refuzat la plată din lipsă total disponibil în cont. Totodată, orădeanul este bănuit că, pentru inducerea în eroare a reprezentantului societăţii de la care s-a făcut achiziţia, la livrarea mărfii ar mai emis şi o filă CEC, ca o garanţie a plăţii pentru aceleaşi mărfuri, dar şi aceasta a fost refuzată la plată, din motivul lipsei total disponibil în cont. Sumele rezultate din vânzarea mărfurilor au fost depuse într-un cont şi retrase ulterior, în numerar, din ATM-uri din Ungaria. Valoarea totală a prejudiciului este de 75.210,97 lei. Tot poliţiştii SIF, în urma verificărilor efectuate la o firmă din Oradea, au constatat că există suspiciuni de comitere a infracţiunii de înşelăciune. Administratorul este bănuit că ar fi emis trei file CEC în sumă totală de 71.948 lei în favoarea unei alte firme orădene şi o filă CEC în sumă de 33.230,52 lei, în favoarea unei societăţi, fără a asigura rezerva necesară plăţii. Filele CEC au fost refuzate la plată pentru motivul „lipsă totală de disponibil în cont, trăgător aflat în interdicţie bancară".