Inspecţia de prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" al judeţului Bihor a organizat şi desfăşurat luna trecută 201 acţiuni de control în diverse localităţi, operatori economici şi instituţii, printre acestea numărându-se şi instituţiile subordonate CJ Bihor care au în îngrijire persoane cu nevoi speciale.

Pe timpul desfăşurării acestor activităţi au fost depistate 1260 de încălcări ale normelor de apărare împotriva incendiilor şi protecţie civilă, dintre care 533 au fost soluţionate pe timpul controalelor. „Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate în total 476 de sancţiuni, cuprinzând 360 de avertismente şi 116 amenzi, în cuantum de 110 000 lei. Principalele nereguli au constat în: instalaţii electrice defecte sau exploatate necorespunzător, mijloace de încălzire exploatate cu deficienţe, coşuri de evacuare a fumului necurăţate periodic şi neizolate faţă de materialele combustibile din structura podului, elemente de lemn din structura acoperişurilor neignifugate, deficienţe de ordin organizatoric la nivelul serviciilor voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă", spune locotenent Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana. Cu ocazia controalelor, s-au organizat şi desfăşurat 62 de exerciţii în caz de incendiu şi nouă exerciţii de alarmare publică, respectiv 166 instruiri cu personalul cu atribuţii în domeniul situaţiilor de urgenţă de la localităţi, operatori economici şi instituţii.

Campanii de prevenire a incendiilor

De asemenea, în prima lună a acestui an, personalul Inspecţiei de Prevenire a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana" a desfăşurat la nivelul judeţului acţiuni de informare preventivă a autorităţilor publice locale şi a cetăţenilor în cadrul campaniei „Vreau să fiu voluntar", activităţi ce vor continua pe parcursul întregului an. „Printre obiectivele campaniei se numără: creşterea interesului autorităţilor publice locale pentru dimensionarea şi dotarea reală şi corectă a structurilor serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă existente la nivelul localităţilor judeţului şi cunoaşterea reglementărilor din domeniu; creşterea numărului de solicitări din partea cetăţenilor pentru intrarea într-un serviciu voluntar pentru situaţii de urgenţă şi sensibilizarea cetăţenilor cu privire la rolul şi importanţa voluntariatului în situaţii de urgenţă. În scopul materializării obiectivelor, cadrele Inspecţiei de Prevenire au desfăşurat instruiri de informare a primarilor cu privire la reglementările specifice referitoare la voluntariatul în situaţii de urgenţă, precum şi lecţii deschise în unităţile de învăţământ, în cadrul cărora elevii au fost familiarizaţi atât cu măsurile şi regulile de comportare în situaţii de urgenţă, cât şi cu importanţa socială a actului de voluntariat", a adăugat Camelia Roşca.