Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a trimis în judecată 11 membri ai unui grup infracţional organizat transnaţional, specializat în operaţiuni frauduloase cu instrumente de plată electronică, valoarea fraudei fiind de peste 300.000 euro. Echipa de anchetatori români a fost condusă de procurorul Gheorghe Leuca, care a monitorizat acest caz din anul 2009.

Potrivit Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea, în perioada 2008 - 2010, membrii grupării au acţionat pe teritoriul României, Austriei, Ungariei, Germaniei, Olandei, Italiei şi Sloveniei, folosind echipamente software şi hardware în vederea falsificării de instrumente de plată electronică, respectiv cu ajutorul numerelor de cont şi a celorlalte date de identificare ale titularilor acestora, obţinute în mod ilegal din Statele Unite ale Americii, au falsificat mai multe sute de carduri bancare, cu ajutorul cărora au efectuat diverse operaţiuni frauduloase, respectiv achiziţii de bunuri, retrageri de numerar şi au achitat valoarea unor servicii publice.Valoarea prejudiciului este de peste 300.000 de euro. Liderii grupări au fost identificaţi ca fiind inculpaţii Tiberiu Porcar şi Dan Ciocârlan, zis "Ciochi" sau "Grasu", acesta din urmă fiind depistat deţinând, fără drept, droguri de risc şi de mare risc. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au cooperat în această cauză cu autorităţile judiciare competente din Germania, Slovenia şi Austria. Echipa de anchetatori români a fost condusă de procurorul Gheorghe Leuca, care a monitorizat acest caz din anul 2009. În urma acestei investigaţii, la dosar s-a acumulat pste 1.600 de file, în cinci volume. Acestea conţin diferite probe formate din înscrisuri, înregistrări audio şi video sau comisii rogatorii internaţionale.

Toţi membrii grupului infracţional au interdicţia de a părăsi ţara, riscând o pedeapsă privativă de libertate de la 5 la 20 de ani. În cazul liderului Dan Ciocârlan, minimul este agravant la 10 ani, deoarece deţinea şi droguri. Pentru asigurarea recuperării prejudiciului, procurorii DIICOT au instituit sechestru asigurator asupra mai multor imobile aparţinând liderilor grupurilor infracţionale organizate. Dosarul cauzei a fost trimis spre competentă soluţionare Tribunalului Bihor.