Peste două sute de autoturisme au fost ţinta hoţilor, numai în primele luni ale acestui an, când s-au înregistrat 210 furturi din maşini. Dacă numărul infracţiunilor de acest gen nu a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, ba chiar a scăzut uşor, în schimb, distrugerile de vehicule sunt din ce în ce mai dese în cartierele orădene. Poliţiştii au şi o explicaţie pentru acest fenomen: parcul auto a crescut în timp ce numărul de locuri de parcare a rămas acelaşi. Drept urmare, vecinii îşi reglează conturile tăindu-şi unii altora cauciucurile, zgâriindu-şi autoturismele sau stropindu-le cu vopsea.

Dacă până în urmă cu câţiva ani hoţii care spărgeau autoturisme căutau radiocasetofoane, oglinzi sau roţi de rezervă, acum s-au reprofilat şi au în vizor aparatură de ultimă generaţie. Din maşini se fură în principal GPS-uri şi detectoare radar, pe lângă alte bunuri care sunt lăsate de proprietari la vedere, cum ar fi bani sau telefoane mobile. În 2007, poliţiştii bihoreni s-au confruntat cu 546 de furturi din autoturisme, iar în 2008, numărul acestora a crescut la 589. În primele cinci luni ale acestui an, au fost sesizate 210 furturi din autoturisme, cu şase fapte mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi 93 de distrugeri de maşini, cu 20 mai multe ca în 2008. Creşterea numărului distrugerilor este provocată de certurile dintre vecini pe locurile de parcare. În ceea ce priveşte furturile din auto, doar 40 - 50% din bunurile sustrase de hoţi sunt recuperate şi asta pentru că, spun oamenii legii, există "piaţă de desfacere". Noaptea, cele mai multe furturi din maşini comise în Oradea au avut loc în Cartierul Rogerius, iar ziua, zona preferată a hoţilor este cea centrală şi Calea Clujului. Numărul mare de furturi din autoturisme este cauzată şi de neglijenţa unor proprietari care lasă bunuri de valoare în interiorul autoturismelor. Poliţiştii orădeni spun că majoritatea victimelor unor asemenea furturi nu le-au putut oferi date cu privire la elementele de identificare a bunurilor (seriile radiocasetofoanelor şi aparatelor CD player auto) sau nu şi-au asigurat aşa cum trebuie autoturismul, motiv pentru care oamenii legii sunt de părere că exersarea spiritului de vigilenţă reprezintă primul şi cel mai solid "scut" împotriva hoţilor. Totodată, poliţiştii au constatat că cele mai frecvente cauze care duc la comiterea acestor infracţiuni sunt lipsa sistemelor de alarmă şi antifurt, parcarea autoturismului în locuri improprii (întunecoase, dosnice), lăsarea autovehiculului deschis şi cu cheile în contact în perimetrul staţiilor de benzină, parcări, sau lăsarea nesupravegheată a cheilor de contact şi deschidere auto în restaurante, hoteluri, cinematografe, discoteci, baruri ori în camerele ocupate temporar de proprietarii de autoturisme.

Pentru a preveni producerea unor asemenea incidente, poliţiştii orădeni recomandă proprietarilor de autoturisme să verifice portierele în privinţa închiderii acestora şi activarea sistemului de alarmă sau închiderea sistemului mecanic antifurt, să folosească sistemul de blocare a axului volanului, a cutiei de viteze sau a sistemului de frânare, să parcheze automobilul lângă domiciliul sau imobilul în care locuiesc etc.