Pompierii militari din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea, Gărzilor Tinca și Sălard au fost mobilizați, joi, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la baloții de fân din cadrul unei ferme de măgărițe din localitatea Cetariu, cel mai probabil, din cauza autoaprinderii plantelor furajere.

 

Potrivit ISU Bihor, în momentul sosirii echipajelor la adresa indicată de apelantul numărului unic 112, ardeau generalizat 600 de baloți de paie, depozitați în stive compacte, cu pericol de propagare la 3 grajduri din proximitate, unde se aflau peste 500 de animale. Pompierii militari au acționat cu autospecialele de lucru cu apă și spumă realizând concomitent dispozitive pentru localizarea și lichidarea incendiului, fiind ajutați și de cetățeni care au intervenit cu două buldoexcavatoare. Intervenția de stingere a durat aproximativ 7 ore, fiind îngreunată de vântul puternic. Salvatorii au reușit să lichideze incendiul în limitele găsite, protejând astfel adăposturile de animale. În urma producerii incendiului, au ars aproximativ 650 de baloți de fân și deșeuri de cauciuc. Din fericire, nu au existat persoane rănite. Pompierii bihoreni atrag atenţia asupra faptului că, prin natura lor combustibilă, furajele constituie un pericol în ceea ce priveşte riscul de producere a incendiilor, întrucât se autoaprind când sunt depozitate umede sau se aprind foarte repede în prezenţa oricărei surse de foc deschise, deoarece au temperaturi de aprindere foarte mici. Autoaprinderea este un fenomen care se întâlneşte mai frecvent în spaţiile umede, ca rezultat al unor procese biologice și biochimice ce au loc în masa vegetală cu un conţinut ridicat de umiditate, procese în urma cărora temperatura se ridică peste anumite limite. Autoaprinderea fânului este precedată întotdeauna de o autoîncălzire, fenomen ce se produce atunci când acesta a fost insuficient uscat înainte de depozitare. În acest context, în scopul preîntâmpinării unor astfel de evenimente, ce se pot solda cu mari pagube materiale, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor recomandă cetăţenilor respectarea următoarelor măsuri: amplasarea depozitelor de furaje şi plante tehnice la distanţe de siguranţă, astfel încât eventualele incendii produse la acestea să nu pericliteze vecinătăţile; furajele, paiele şi alte materiale combustibile vor fi depozitate, după posibilităţi, cât mai departe de casă, bucătării de vară, cuptoare, magazii etc.; este interzisă folosirea focului deschis sau a mijloacelor de iluminat cu flacără deschisă în apropierea furajelor şi a materialelor combustibile; furajele şi plantele tehnice, care prezintă pericol de autoaprindere, se păstrează în condiţii adecvate naturii lor, luându-se măsuri de control şi preîntâmpinare a fenomenului de autoîncălzire; se va evita depozitarea furajelor în stive compacte, cu înălţimi ce depăşesc 4 - 5 metri, reducând posibilitatea evacuării spre exterior a căldurii; în centrul fâneţelor se recomandă amenajarea unui loc de circulaţie a aerului pentru o mai bună ventilare. La depozitele de furaje grosiere se interzice: fumatul, folosirea focului deschis, aruncarea cenuşei fierbinţi în apropierea depozitelor de furaje, precum şi întrebuinţarea diverselor mijloace de iluminat cu flacără deschisă în incinta depozitelor de furaje; folosirea improvizaţiilor pentru iluminatul cu energie electrică a zonei de depozitare; jocul copiilor în apropierea depozitelor de furaje; strângerea fânului imediat după ploaie şi depozitarea în locuri închise fără aerisire.