Procurorii DIICOT Oradea împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea au efectuat, ieri, zece percheziţii domiciliare, vizat fiind un grup infracţionalizat specializat în falsificarea de carduri. La finalul descinderilor, 21 de persoane au fost duse la audieri.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Oradea efectuează cercetări faţă de 21 de suspecţi, membri ai unui grup infracţional organizat transfrontalier, specializat în săvârşirea de infracţiuni cu instrumente de plată electronică falsificate şi cu fraudarea aparatelor de jocuri de noroc. Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2013, a fost iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii infracţiunilor de falsificare de titluri de credit sau instrumente de plată, deţinere de instrumente în vederea falsificării de valori, acces ilegal la un sistem informatic, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, fraudă informatică, efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi punere în circulaţie de valori falsificate, grup infracţional organizat la care au aderat ulterior şi l-au sprijinit sub diferite forme şi alte persoane. Grupul infracţional organizat era structurat pe două paliere infracţionale. Unul dintre liderii grupării a coordonat, începând cu luna decembrie a anului 2013, atât direct, cât şi prin intermediul altor persoane, activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu falsificarea şi punerea în circulaţie de mijloace de plată electronică falsificate, pe teritoriul Franţei şi Belgiei. Ulterior, unul dintre membrii grupării se deplasa pe teritoriul Franţei şi Belgiei achiziţionând cu cardurile astfel falsificate  diverse produse electronice scumpe, uşor vandabile, precum şi cosmetice. Începând cu luna decembrie 2013, un alt lider al grupării a coordonat activitatea infracţională a membrilor grupului care se ocupau cu fraudă informatică, acces ilegal la un sistem informatic şi operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, respectiv manipularea ilegală a aparatelor de jocuri de noroc instalate la diverşi comercianţi de pe raza judeţelor Bihor şi Maramureş, având complicitatea administratorilor şi/sau angajaţilor acestor localuri publice, în scopul obţinerii de câştiguri ilicite. Astfel, unul dintre suspecţi avea rolul de a confecţiona dispozitive artizanale destinate accesării ilegale a aparatelor de jocuri de noroc şi fraudării acestora în scopul obţinerii de câştiguri ilicite. Ulterior, dispozitivele artizanale erau predate unor alţi membri ai grupării care le instalau şi le conectau la sistemele informatice aferente aparatelor de jocuri de noroc. În acest mod, erau introduse şi modificate date informatice în scopul obţinerii de beneficii materiale care ulterior erau împărţite între membrii grupului infracţional. Anchetatorii au mai precizat că în acest caz suportul de specialitate a fost asigurat de către Serviciul Român de Informaţii şi  Direcţia Operaţiuni Speciale, iar acţiunea de ieri a fost efectuată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul DGA - SGA Bihor şi IPJ Bihor.