Peste o mie de bihoreni au contestat în instanţă, în acest an, amenzile rutiere sau sancţiunea complementară de reţinere a permisului de conducere. Fie că au fost prinşi conducând cu o viteză peste limita legală admisă, au efectuat depăşiri neregulamentare sau au fost surprinşi trecând la culoarea roşie a semaforului electric, şoferii bihoreni apelează la instanţă pentru anularea proceselor verbale de contravenţie, iar unii dintre ei chiar obţin acest lucru. În plus, tot mai mulţi conducători auto recurg la contestaţii pentru a avea cât mai mult timp dreptul de a conduce.

Potrivit informaţiilor furnizate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor, în primele şase luni ale acestui an, poliţiştii rutieri din tot judeţul au încheiat 60.398 de procese verbale de contravenţie la OUG 195/2002. Dintre acestea, 1108 au fost contestate. La începutul acestui an, pe rolul instanţelor din Bihor se aflau 888 de asemenea dosare. În prima jumătate din 2009, magistraţii au soluţionat 905 contestaţii, în 40% dintre acestea şoferii având câştig de cauză.
Cele mai multe procese verbale atacate în instanţă se referă la sancţiunile aplicate pentru viteză, urmate de cele pentru depăşiri neregulamentare şi de cele pentru trecerea la culoarea roşie a semaforului electric. Potrivit legii, şoferii, dar şi pietonii amendaţi pot depune plângere în instanţă împotriva procesului verbal de contravenţie, în termen de 15 zile. Tot ce trebuie să facă este să se deplaseze la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost amendată fapta. Chiar dacă ştiu că au încălcat prevederile Codului Rutier, mulţi conducători auto care au rămas fără permis apelează la instanţă pentru a-şi prelungi cât mai mult dreptul de a conduce. Astfel, plângerile îndreptate împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor la regimul circulaţiei nu sunt făcute pentru a se evita plata amenzilor, ci urmăresc, în principal, redobândirea permisului de conducere. Prevederile legale în vigoare îi încurajează pe conducătorii auto contravenienţi să depună plângere, scopul acestora fiind menţinerea imediată a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În ceea ce priveşte procentul de 40% de procese verbale anulate, acesta este în continuare destul de mare din cauza neglijenţei agentului constatator sau a deficienţelor tehnice. În cele mai multe cazuri şoferii au câştig de cauză nu pentru că nu ar fi săvârşit fapta, ci pentru că poliţistul a completat eronat, incomplet, procesul verbal, lipsesc semnăturile celor implicaţi, martorii etc.