Avocatul Crișanei - Optica Curţii Constituţionale privind dreptul poliţiei locale de a ridica autovehicule
În cadrul Monitorului Oficial, Partea I cu nr. 165 din 29 februarie 2024 a fost publicată Decizia cu nr. 545/2023 pronunțată de către Curtea Constituțională a României, referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010.
Această decizie vizează textul de lege cuprins în cadrul art. 7 lit. h) din Legea poliției locale nr. 155/2010 conform cărora - „în domeniul circulaţiei pe drumurile publice, poliţia locală are următoarele atribuţii: h)constată contravenţii şi aplică sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, având dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar”. Critica privind neconstituționalitate a acestor prevederi legale a ținut de faptul că - „prevederile legale criticate referitoare la atribuţia poliţiei locale de a constata contravenţii şi de a aplica sancţiuni pentru încălcarea normelor legale privind oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis, cu dreptul de a dispune măsuri de ridicare a autovehiculelor staţionate neregulamentar, permit crearea unor „superpoliţisti”, în raport cu angajaţii Poliţiei Române şi nu numai, situând poliţiştii locali deasupra oricăror alte legi”. Cu privire la această excepție de neconstituționalitate, Curtea a reținut faptul că - „prevederile legale criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 521 din 12 decembrie 2013, a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate”. La fel ca și la momentul pronunțării Deciziei 521 din 2013 cât și acum, Curtea Constituțională a reținut faptul că - „textul de lege criticat reglementează o măsură tehnico-administrativă menită să asigure desfăşurarea circulaţiei pe drumurile publice în condiţii de siguranţă, prin îndepărtarea de pe spaţiul rezervat circulaţiei rutiere a autovehiculelor staţionate în acea zonă în pofida regulilor stabilite prin lege privind oprirea şi staţionarea acestora”, precum și faptul că - „nu poate reţine critica referitoare la încălcarea dreptului de proprietate privată, întrucât dreptul de proprietate nu este un drept absolut, ci poate fi supus anumitor limitări rezonabile”. În cadrul acestor decizii, Curtea Constituțională a reținut faptul că limitarea posesiei şi folosinţei autovehicolului ridicat de către poliția locală, este doar temporară, încetând de îndată ce proprietarul autovehiculului staţionat neregulamentar achită contravaloarea cheltuielilor necesitate de ridicarea, transportul şi depozitarea acestuia. Așadar, nu este vorba despre existența vreunor „superpolițiști” ci o simplă sancțiune aplicată unui conducător auto care nu a respectat imperativele prevăzute de legiuitor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.