În şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019, Curtea Constituţională investită în temeiul art. 146 lit. d) din Constituţia României şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a sintagmei „precum și daune sănătății propriei persoane” din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, pe care a admis-o.

          Prevederea legală care a fost avută în vedere de către Curtea Constituţională, în momentul efectuării controlului de constituţionalitate, mai precis articolul 320 aliniatul 1 Legea 95 din 2006  privind reforma în domeniul sănătăţii, stabilea faptul că  - “Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătăţii altei persoane, precum şi daune sănătăţii propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii şi au obligaţia să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistenţa medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza de judecată”.

         Pentru a pronunţa această decizie instanţa de control constituţional a avut în vedere faptul că – “persoanele asigurate potrivit Legii nr.95/2006, care au obligația să plătească sumele ce constituie contribuţia la asigurările sociale de sănătate, trebuie să beneficieze, în contraprestație, de protejarea faţă de costurile serviciilor medicale în caz de boală sau accident” (paragraf 29).

            De asemena un alt argument folosit de către Curtea Constituţională viza faptul că – “Opțiunea legiuitorului de a include persoanele care au plătit contribuţia la asigurările sociale de sănătate în sfera celor cărora li se angajează răspunderea civilă delictuală pentru daune aduse sănătății propriei persoane pentru fapte săvârșite din cea mai ușoară culpă neagă una dintre garanțiile dreptului la ocrotirea sănătății, aducând atingere art.1 alin.(5) din Constituțiecare consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept” (paragraf 31).

            Mai pe scurt, instanţa de contencios constituţional a apreciat că nu este legal şi nici constituţional, ca statul să oblige pe justiţiabil să achite contravaloarea serviciilor medicale în calitate de asigurat, chiar dacă beneficiază ori nu de contraprestaţie, iar în momentul în care acesta se autoaccidentează să fie obligat să mai şi achite contravaloarea serviciilor medicale (autoaccidentarea de principiu presupune existenţa unei culpe şi nu a unei intenţii).