Actorul britanic Daniel Radcliffe, protagonistul francizei cinematografice "Harry Potter", care s-a remarcat în ultimii ani în producţii de teatru şi în filme cu intrigi dramatice, a decis să facă o schimbare în carieră şi a acceptat să joace într-o comedie.

Noul său proiect cinematografic se intitulează "You Shall Know Our Velocity" şi va avea la bază bestsellerul omonim scris de Dave Eggers. Această comedie va fi regizată de Peter Sollett, iar scenariul ei a fost scris de Wells Tower. Filmările vor debuta în aprilie 2015. Filmul va spune povestea a doi buni prieteni care călătoresc până la piramidele din Egipt pentru a împrăştia cenuşa unui prieten din copilărie şi decid să pornească într-un voiaj de binefacere în jurul lumii, în care, pe parcursul unei săptămâni, vor dona toţi banii pe care i-au obţinut din încasarea unei poliţe de asigurare. Daniel Radcliffe a devenit cunoscut pentru interpretarea vrăjitorului Harry Potter în franciza cinematografică omonimă de succes bazată pe romanele scrise de J. K. Rowling. Starul britanic, în vârstă de 24 de ani, a mai jucat în lungmetrajul "The Woman in Black/ Femeia în negru", dar şi pe Broadway, în muzicalul de succes "How To Succeed In Business Without Really Trying". Actorul este distribuit, de asemenea, în filmul de ficţiune "Horns", regizat de Alexandre Aja, care urmează să fie lansat la finalul acestui an. Actorul britanic a făcut senzaţie, în urmă cu câţiva ani, când a apărut nud, în rolul Alan Strang din piesa de teatru "Equus", de Peter Shaffer, pusă în scenă pe West End (Londra) şi pe Broadway (New York).