Descoperire în Guiana Franceză - Fosile de leneş gigantic
Descoperirea scheletului fosil al unui leneş gigantic, specie extinctă cu 12.000 de ani în urmă, care putea ajunge până la o greutate de patru tone, reprezintă un imens pas înainte în cunoaşterea acestei specii, a spus paleontologul Pierre-Olivier Antoine.
„Este vorba despre primele rămăşiţe din această megafaună dispărută descoperite în Guiana şi primele de acest tip găsite în Franţa, ceea ce înseamnă că va trebui să luăm munca de la zero'', a precizat cercetătorul din cadrul Institutului de ştiinţe ale evoluţiei din Montpellier, intervievat de AFP.
Pierre-Olivier Antoine a condus expediţia în timpul căreia a fost identificat scheletul fosil al unul leneş gigantic, la sud de comuna Maripasoula, în apropiere de Maroni, care marchează frontiera cu Surinam.
Eremotherium laurillardi este numele speciei care a dispărut cu 12.000 de ani în urmă. Un exemplar putea ajunge până la o înălţime de patru metri atunci când stătea ridicat pe picioarele din spate şi putea atinge o greutate de patru tone. Deşi în reconstituirile actuale pare să semene cu un urs, leneşul gigantic era un animal erbivor. Exemplarul descoperit era un pui, a precizat paleontologul.
Primele resturi fosile au fost scoase la lumină la sfârşitul lui 2020 de către mineri clandestini, care au transmis, printr-un intermediar, informaţiile agenţilor din Parcul amazonian din Guiana Franceză. Serviciile regionale de arheologie au alertat apoi paleontologii, care au venit la faţa locului.
La o adâncime de circa patru metri, „minerii au descoperit cu siguranţă un schelet complet'', este de părere profesorul Antoine, dar nu l-au putut extrage în întregime. Numeroase oase au căzut în ţărână şi au fost alterate de aciditatea solului din Guiana Franceză. Oamenii de ştiinţă au recuperat fragmente din mandibulă, craniu, un radius, o vertebră şi o coastă.
„Era un animal terestru şi nu unul arboricol, dar de dimensiuni apropiate unui elefant'', a explicat Pierre-Olivier Antoine. Potrivit informaţiilor despre biotopul animalului, trăia într-un mediu de savană, devenit astăzi o pădure tropicală.
În alte zone din America de Sud, specia a fost contemporană cu omul, care l-a reprezentat chiar în picturi rupestre, dar în Guiana, Eremotherium laurillardi nu a fast contemporan cu hominizii.
„Sperăm să descoperim şi alte fosile din megafaună'', a continuat Pierre-Olivier Antoine. Prezenţa insectelor şi a unui dinte de peşte printre resturile prelevate lasă să se întrevadă şansa descoperirii unor alte schelete conservate. Paleontologul promite că scheletul exemplarului de leneş gigantic va fi trimis înapoi în Guiana după ce analiza sa va fi finalizată în Franţa.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.