George Clooney şi Amal Alamuddin - Căsătorie la castel
Cei doi au vizitat domeniul pe care se află Highclere Castle săptămâna trecută, situat în apropiere de Londra, iar Amal Alamuddin, cu rădăcini libaneze, dar crescută la Londra, a rămas încântată de castelul situat pe o proprietate de peste 40 de hectare. "George s-a împrietenit cu Hugh Bonneville, care joacă rolul lordului Robert Crawley, în timpul filmărilor la «The Monuments Men» de anul trecut. Când a văzut reacţia viitoarei mirese la impresionantul castel victorian, situat pe 40 de hectare de parcuri, a început să se intereseze discret dacă ar putea să organizeze nunta aici. Şi proprietarii i-au răspuns că ar fi foarte fericiţi să îi primească", a declarat o sursă pentru MailOnline.com. Highclere Castle ar putea fi o destinaţie ideală pentru nunta celor doi, anunţată pentru luna septembrie, deoarece este situat în apropiere de Londra şi de aeroportul Heathrow, astfel încât atât familia din America a lui Clooney, cât şi familia extinsă a lui Amal, din Liban şi Dubai, se vor putea deplasa cu uşurinţă la nuntă. În prezent, castelul este locuit de al optulea lord Carnarvon şi de soţia acestuia, care permit închirierea unor părţi ale acestuia pentru organizarea de nunţi, la preţuri care pornesc de la suma de 23.000 de lire (28.415 de euro) pe zi. "George este încântat de ideea de a se căsători la castel, deoarece este un loc plin de strălucire. (...) Rudele din Orientul Mijlociu se vor bucura în mod sigur de împrejurimi, iar turul pe care îl vor face va transforma nunta într-un eveniment memorabil", a declarat o sursă.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.