Jodie Foster s-a căsătorit cu iubita sa Alexandra Hedison - Al doilea suflet pereche gay
Jodie Foster s-a căsătorit cu partenera sa de viaţă, fotografa Alexandra Hedison, a anunţat, miercuri, un purtător de cuvânt al actriţei americane deţinătoare a două premii Oscar.
Potrivit televiziunii E! News, cele două s-au căsătorit la sfârşitul săptămânii trecute. Actriţa şi regizoarea Jodie Foster, în vârstă de 51 de ani, celebră pentru discreţia cu care îşi înconjoară viaţa privată, a vorbit prima dată public despre faptul că este gay în discursul de acceptare a trofeului pentru întreaga carieră de la cea de-a 70-a ediţie a galei Globul de Aur, care a avut loc anul trecut. Atunci, Jodie Foster a stârnit vâlvă, lacrimi, dar şi râsete cu discursul său emoţionant, punctat de umor. Actriţa a surprins audienţa când a vorbit despre faptul că este gay şi despre cei doi fii ai săi, Charles, în vârstă de 15 ani, şi Kit, în vârstă de 12 ani, foarte rar văzuţi în public. "Acesta nu va fi un mare discurs de dezvăluire a orientării mele sexuale, pentru că am făcut-o deja acum o mie de ani, în epoca de piatră - în acele zile foarte neobişnuite când o fată sensibilă mărturisea acest lucru prietenilor de încredere şi familiei şi colegilor şi apoi, treptat, mândră, tuturor celor care o cunoşteau... Dar acum, se pare, mi se spune că toate vedetele trebuie să facă publice detalii din viaţa privată şi să le marcheze printr-o conferiţă de presă, un parfum şi un reality show în prime time", a mai spus actriţa. Jodie Foster i-a mulţumit apoi "fostei sale iubite, dar suflet pereche în viaţă (...) cea mai iubită bună prietenă de 20 de ani", Cydney Bernard. Foster şi Bernard s-au cunoscut în timpul filmărilor la "Sommersby", în 1993, şi s-au despărţit în 2008, dar i-au crescut în continuare împreună pe cei doi copii născuţi de actriţă, Charles şi Kit. Deşi a dat naştere fiilor săi, Foster nu a dezvăluit niciodată identitatea tatălui/ taţilor acestora. Unul dintre zvonurile care circulă la Hollywood este că tatăl este un vechi coleg de universitate care este, de asemenea, gay. Detaliile despre actuala relaţie a lui Jodie Foster, cea cu Alexandra Hedison, nu sunt cunoscute. Alexandra Hedison, în vârstă de 44 de ani, care a avut o relaţie cu realizatoarea de televiziune Ellen DeGeneres, din 2001 până în 2004, este fotografă şi actriţă. Cel mai recent, ea a jucat în serialul produs de Showtime "The L Word".
Comentarii
Nu există nici un comentariu.