Madonna i-a propus cineastului Quentin Tarantino să îi regizeze videoclipul piesei "Gang Bang", extrasă de pe cel mai recent album al ei, "MDNA", care a fost lansat ieri.

"Atunci când am compus acest cântec, m-am gândit la unul dintre filmele sale şi la unul dintre personajele feminine din acel film", a spus Madonna. "Totul e aranjat şi pregătit. Tot ce trebuie să facă Quentin este să vină cu camera de filmat. Însă nu pot să îmi permit să îi plătesc onorariul de regizor", a adăugat artista americană. Deşi este acuzat de critici că trivializează şi estetizează violenţa, Quentin Tarantino este câştigătorul unui premiu Oscar şi al unui Palme d'Or, distincţii obţinute pentru filmul "Pulp Fiction" (1994). Remarcat încă de la debutul său regizoral, cu "Reservoir Dogs" (1992), Tarantino şi-a surprins de fiecare dată publicul graţie unor pelicule precum "Jackie Brown" (1994), "Kill Bill Vol. 1" (2003) şi "Kill Bill Vol. 2" (2004). Cel mai recent lungmetraj al său este "Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds", cu Brad Pitt în rolul principal, lansat la Festivalul de la Cannes 2009, nominalizat la opt premii Oscar şi devenit între timp şi un succes de box office. Cel de-al 12-lea album de studio al cântăreţei americane, intitulat "MDNA", a fost lansat pe 26 martie de casa de discuri Interscope. Single-ul "Give Me All Your Luvin'" de pe acest album a ajuns pe prima poziţie în topul Dance/ Club Party al revistei Billboard. De pe acelaşi album, cântăreaţa a lansat deja alte două piese: "I Don't Give A" şi "I F----d Up".