Actriţa Whoopi Goldberg lucrează la un reality show care va avea în prim-plan familia fiicei sale, actriţa şi producătoarea Alex Martin, şi cea a prietenei din copilărie a acesteia, Lisa, fiica actorului Lee Weaver.

"Am dorit să spun povestea a doi prieteni care trec împreună prin toate etapele majore ale vieţii. Alex şi Leisa sunt prietene de la vârsta de 17 ani şi copii ai unor oameni faimoşi, iar acum se apropie de 40 de ani", a declarat Whoopi Goldberg. În reality show va apărea, de asemenea, nepoata lui Whoopi Goldberg Amara, care se întoarce în casa familiei, după ce devine mamă. Emisiunea va fi produsă, împreună cu Goldberg, de 44 Blue Productions, compania care a produs şi reality show-ul de mare succes "Wahlburgers", despre actorul Mark Wahlberg şi fratele acestuia, Donnie. Whoopi Goldberg, pe numele ei real Caryn Elaine Johnson, s-a născut în New York pe 13 noiembrie 1955. Recunoscută pentru calităţile sale de actriţă de comedie, Goldberg este şi o excelentă interpretă a rolurilor dramatice. Şi-a început cariera la vârsta de opt ani, jucând la teatrul pentru copii Helena Rubenstein din New York, după care a apărut în numeroase spectacole de gen. A debutat la Hollywood în filmul "Culoarea purpurie" (1985), regizat de Steven Spielberg, şi a devenit foarte apreciată pentru interpretarea, alături de Sissy Spacek, în drama "Lungul drum către casă" (1989). A urmat rolul care i-a adus celebritatea în lumea întreagă, cel al unei artiste excentrice, posesoare de puteri supranaturale, din filmul de succes "Fantoma mea iubită" (1990), cu Demi Moore şi Patrick Swayze. A făcut roluri memorabile şi în filmele "Made in America" (1993), "Cu sau fără bărbaţi/ Boys on the Side" (1995), "Vacanţă în Jamaica" (1998) şi "Regăsirea" (1999). Goldberg a fost nominalizată la premiile Oscar şi Globul de Aur pentru rolul din "Culoarea purpurie" (1986) şi a câştigat premiile Oscar şi BAFTA pentru prestaţia ei din filmul "Fantoma mea iubită", în 1991.