Trebuia să fie Anul Preşedintelui. Nu puţini au fost cei care l-au botezat astfel, din start, fără nici o ezitare. Anul crucial pentru cariera lui Traian Băsescu în fruntea statului se dovedeşte, însă, mult mai tumultuos decât ne-am fi aşteptat. Atacurilor fro
Politica
Teodor Maghiar, propus pentru Parlamentul European
Fostul ministru al Economiei, senatorul Codruţ Şereş, se află, în aceste zile, în Bihor, în calitate de director de campanie al PC pentru alegerile europarlamentare programate să se desfăşoare în data de 13 mai. Cu această ocazie, filiala judeţeană a anu
- 10 Februarie 2007
- Citeste
Într-un oraş al UE, patru birouri parlamentare au ajuns în stradă!
Social-democraţii bihoreni au sărit, ieri, în apărarea PNL Bihor, care, la începutul acestei săptămâni, au trebuit să evacueze sediul pe care-l deţineau în Piaţa Unirii, deoarece clădirea, în care mai funcţionau şi patru cabinete parlamentare
- 09 Februarie 2007
- Citeste
Relaţiile româno-moldoveneşti sau despre dragostea cu de-a sila
Preşedintele Traian Băsescu s-a lăudat la Bruxelles că o să ducă de mânuţă Republica Moldova în faţa altarului european, iar aceasta dă fuguţa la bulgari pentru "meditaţii" la integrare. Aderarea României la UE ar fi trebuit să fie o mană ce
- 08 Februarie 2007
- Citeste
Agenda politică
Camera a adoptat Legea referendumului Camera Deputaţilor a adoptat, ieri, cu 215 voturi "pentru", 56 "împotrivă" şi o abţinere, Legea referendumului, care, în noua formă, prevede că preşedintele ales în turul al doilea de scrutin poate fi demis cu majoritatea celo
- 07 Februarie 2007
- Citeste
"Oradea are un primar fie incompetent, fie răuvoitor"
Filiala judeţeană a PNL şi deputatul Cornel Popa s-au mutat, luni, din spaţiul din Piaţa Unirii în care şi-au desfăşurat activitatea până acum. Deocamdată, aceştia au rămas fără sediu, cu toate că au depus, în urmă cu trei luni, o cerere la
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Miza Ungureanu în Războiul palatelor
În premieră, un ministru îşi asumă disfuncţionalitatea intervenită în activitatea instituţiei pe care o conduce. Un alt vinovat de proasta gestionare a crizei românilor arestaţi în Irak, preşedintele Traian Băsescu, după ce şi-a recunoscut gafa
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Tokes Laszlo nu reprezintă întreaga comunitate maghiară din România!
Consiliul Dirigent al Eparhiei Reformate de pe lângă Piatra Craiului şi nici Uniunea Naţionaţă Maghiară din Transilvania nu reprezintă pe cei aproximativ 1.200.000 de mii de etnici maghiari din România. Tokes a dat dovadă că este exponent al extremiştil
- 07 Februarie 2007
- Citeste
Mici repetiţii pentru bătălia cea mare
După ce şi-au declarat pe faţă şi în public că nu se suportă, premierul Călin Popescu Tăriceanu şi preşedintele Traian Băsescu au trecut la ceea ce s-ar putea numi "operaţiunea de eliminare din propria ogradă a persoanelor fidele celuilalt", exact
- 06 Februarie 2007
- Citeste
`Luni îmi voi prezenta demisia în scris`
Ministrul Afacerilor Externe, Mihai - Răzvan Ungureanu, a anunţat ieri, într-o conferinţă de presă, ca astăzi îşi va depune demisia scrisă la Guvern. "Imi asum responsabilitatea de a nu-l fi informat pe premier despre soarta celor doi români din Irak", a spus Ung
- 05 Februarie 2007
- Citeste


