Managementul şi proiecţiile financiare lipsesc la nivelul gospodăriilor, atât pe partea de venituri, cât şi pe cea de cheltuieli şi împrumuturi. Nevoile prezente ne dictează comportamentul de consum, iar viitorului îi rezervăm strategia: "Vom trăi şi vom vedea". Riscul de a trăi pe datorie s-ar putea răsfrânge acum şi asupra băncilor, în condiţiile diminuării accesului la surse alternative de finanţare, fie ele interne sau externe.

Salariile au alimentat peste jumătate din veniturile totale ale gospodăriilor româneşti, iar prestaţiile sociale - circa o cincime, în trimestrul II al anului 2008 . În lipsa unor instrumente de economisire stimulative, românii şi-au alocat veniturile totale medii lunare (de 2.046 lei pe gospodărie şi 702 lei pe persoană) în proporţie de 90% consumului. Chinezul câştigă cam un dolar pe oră, din care economiseşte 40%, iar restul îl consumă. Românul caştigă de două ori şi ceva mai bine decât chinezul, dar economiseşte cam 10%. Se vor grăbi însă alţii să se bucure că stăm mai bine decât americanii care câştigă 24 de dolari pe oră şi cheltuie 25. Nu este chiar aşa: creditele pentru consum domină cea mai mare parte a datoriilor populaţiei.
INS ne mai spune că din totalul consumului gospodăriilor circa 43% se duce pe alimente şi băuturi nealcoolice, 7% pe haine şi încălţăminte şi încă aproape tot atâta pe băuturi alcoolice. Evident, mare parte a achiziţiilor româneşti în mediul urban se fac în sectorul comerţului cu amănuntul. În mediul rural, 40% din alimente sunt încă asigurate din gospodăria proprie.
Creşterile actuale fulminante - cu zecile de procente - la salarii, pensii, indemnizaţii, la care se adaugă o nouă majorare a salariului minim la 600 RON de la 1 ianuarie 2009 vor alimenta în continuare consumul ca volum valoric. În termeni reali, creşterile de preţuri vor alimenta inflaţia şi vor diminua puterea de cumpărare.
Comportamentul consumatorist al românilor a fost în mod direct influenţat de stimularea creditării, în dauna economisirii. Diferenţa dintre dobânda activă şi pasivă (adică între credite şi depozite) s-a menţinut cam timp de 16 ani la un nivel exagerat de ridicat. Profiturile sistemului bancar au fost substanţiale, abia în ultimii doi ani diferenţialul de dobândă a început să scadă semnificativ. Economiile, totuşi, s-au mişcat foarte lent pe trendul ascendent. Românii iau împrumuturi pentru a consuma: peste 90% din serviciul datoriei populaţiei este reprezentat de creditele pentru consum. Mai concret, populaţia a devenit, începând cu a doua jumătate a anului 2007, debitor net către sectorul bancar. Pe ansamblu, însă, ponderea creditelor acordate populaţiei în PIB este inferioară ţărilor din zona Euro. Astfel de comparaţii sunt însă prea puţin relevante. Românii sunt mai îndatoraţi decât cetăţenii europeni, dacă raportăm creditele la nivelul propriilor venituri. Diferenţele cresc şi mai mult dacă raportăm aceste credite la nivelul veniturilor fiscale declarate, la care mai adaugăm maximum 20%, conform noilor norme ale BNR.
Înăsprirea normelor de creditare cred că reprezintă soluţia corectă, dar mult prea tardivă. Până acum au fost grav ratate ambele scopuri fundamentale ale normelor de creditare eficiente: de reducere a riscurilor de nerambursare, respectiv de stimulare a creditelor productive în defavoarea celor pentru consum. Vom fi martorii a tot mai multe înecuri financiare ale celor creditaţi, dar măcar îi protejăm pe cei încă aflaţi pe ţărm. Presiunile actuale pe consum se anulează parţial reciproc. Pe de o parte, veniturile disponibile cresc. Pe de altă parte, dobânzile la credite sunt tot mai costisitoare, iar condiţiile de acordare a creditelor tot mai restrictive. La acestea se adaugă şi deprecierea importantă a leului, iar românii se găsesc în situaţia neplăcută de a rambursa sume deja mai mari cu peste 10% în lei pentru creditele luate în euro, la care se mai adaugă creşterile ratelor dobânzilor.

În final, focurile de artificii se ridică pentru comerţul cu amănuntul. Piaţa este încă nesaturată, diversitatea ofertei relativ mică, iar intensitatea concurenţei slabă. Asistăm în continuare la o expansiune agresivă a retailerilor străini pe piaţa românească pe întreg teritoriul ţării. Unii fuzionează, iar alţii încearcă să intre în piaţă pentru a prinde acest nou val de creşteri ale veniturilor. Se pare că sectorul de retail se apropie de maturare, după care jocul concurenţial se va ascuţi, iar preţurile la produsele importate de retail ar trebui să coboare la nivelul similar celorlalte state europene.


Notă: Andreea Vass este cercetător la Institutul de Economie Naţională, consilier la Parlamentul European (PD-L).