Singura armă eficientă cu ajutorul căreia Traian Băsescu poate ţine sub control PD-L este ameninţarea ca, la o adică, îi lasă baltă. Că nu va mai candida. De câte ori le toarnă găleata cu apă rece în cap, răzvrătiţii îşi amintesc subit că depind de el. Că n-au altă soluţie realistă. Şeful statului a ameninţat din nou, luni seara, la TVR, că e posibil să stea pe tuşă dacă Guvernul Boc va gestiona prost criza. Dar mesajul său trebuie citit în primul rând ca un avertisment repetat către nesupuşi.

Văzuţi cu sacii în căruţă, unii lideri au început să nu mai răspundă la comenzi. Câţiva au tăiat firul cu Palatul Cotroceni. Cel care dă cele mai puternice semne de autonomie este, după toate semnalele din partid, Adrian Videanu. Este perceput la Cotroceni ca personaj cu ambiţii prea mari pentru un politician cu performanţe cam mici. Cu toate acestea, Videanu, la fel ca Blaga şi alţi baroni din garnitura veche, par să-şi vadă de planurile lor, tot mai separaţi de Cotroceni. Unii se visează şefi în locul lui Boc, alţii chiar posibili candidaţi alternativă.
Adrian Videanu, oricâte resurse ar mobiliza, va avea dificultăţi mari să capitalizeze politic atât în interiorul, cât şi în afara partidului. A eşuat la Primăria Capitalei, a fugit de lupta electorală şi a aterizat în Guvern în urma unor aranjamente sulfuroase, nelămurite nici azi. Din acest motiv, planurile sale de mărire par iluzorii.
Şeful statului agită din nou scenariul abandonului, semn clar de relaţie tensionată cu o parte din PD-L. Traian Băsescu i-ar fi ameninţat prima dată în decembrie 2008, în toiul negocierilor pentru formarea guvernului. Atunci le-ar fi spus prima dată că pot să-şi caute alt candidat în 2009 dacă îşi vor face de cap, dacă îi vor ieşi din vorbă, dacă nu vor performa după reţetarul scris la Cotroceni. Mesajul, se repetă, iată după o lună şi ceva. Semn că a scăpat partidul din mână.
În mod previzibil, PD-L s-a demobilizat după ce s-a văzut cu sacii în căruţa guvernării. Traian Băsescu a inventat o jucărie care se poate întoarce oricând împotriva sa. A luat guvernul în braţe, are ocazia să-şi intre cu adevărat în haina de preşedinte jucător, dar foştii săi camarazi au devenit noii săi inamici. Băsescu îi încurcă acum vârându-şi nasul în treburile lor. Le amplifică frustrări şi complexe politice. În consecinţă, s-au urcat în vârful copacului şi vor să arate lumii întregi că pot să zboare, la o adică, singuri.
Şeful statului se zbate azi într-o fundătură: vrea să transmită că deciziile importante se iau acum la Cotroceni, că acolo dospesc marile soluţii la criza, pensii şi salarii. Asta vrea Băsescu să arate, că în sfârşit e preşedinte jucător. Dar ce se face dacă Guvernul eşuează? Pe unde scoate cămaşa, în an electoral? Cum se va delimita de un guvern pe care astăzi îl conduce prin Emil Boc? Ce le va spune sindicaliştilor care se pregătesc să mărşăluiască pe străzi cu victimele crizei? Mai complicat să o facă din două vorbe meşteşugite.
Ameninţarea cu abandonul în caz de eşec e de uz intern. Va candida în 2009 pentru că pur şi simplu nu are altă soluţie.
Mai există o variantă, foarte puţin probabilă, dar nu imposibilă. Să lase în 2009 pe Mircea Geoană singur pe culoar cu condiţia să-l ungă premier. Sună aiuritor, dar poate fi o soluţie dacă liderul PSD îi va arăta suficiente dovezi de loialitate. Pe Băsescu îl strânge rău haina de preşedinte, Geoană o adoră, o visează.
Liderul PSD declarase public la Cotroceni, mai în glumă, mai in serios, că modificările la Constituţie ar putea folosi altcuiva şi toată lumea a râs, fiind evident că Geoană se gândea la el. În 2009 ar putea să râdă şi Traian Băsescu, de pe poziţii de premier şi cu partidul la picioarele sale.

P.S. Mă rog, puteţi să-l imaginaţi pe Emil Boc trimis în luptă pentru Cotroceni, dar totul depinde de cum va gestiona criza, iar un eventual Guvern Băsescu ar funcţiona cam greu fără sprijin PSD.