Fiecare epocă îşi are demagogia ei. Fiecare epocă are lozincile sale mincinoase. Până la ruptura din decembrie limba de lemn ne bătea cuie în cap cu "omul de tip nou", "societatea multilateral dezvoltată" şi "totul pentru om". După ruptură, limba de plumb ne bate cuie în cap cu aceeaşi otrăvită minciună "totul pentru om", adăugăm "reforma" pentru aceeaşi "ajungere din urmă" a... mă-sii.

Înainte de alegeri fiecare partid îşi publică în Răcnetul Carpaţilor "reformilii", după alegeri fiecare guvern bolboroseşte ceva despre altceva, înecându-se în propria-i salivă, singura abundenţă. Nici nu este posibil altceva, deoarece în România, prin tradiţie nenorocit balcanică, via Stâna lui Bucur, problemele nu se rezolvă în termeni de interes public, ci în termeni de interes clientelar politic: "Dăm hotărâre guvernamentală de urgenţă deoarece Guţă, nepotul lui Ţuţă, membru marcant în partidul lui Ploşniţă, este interesat în problema în discuţie". Atâta au fost în stare toţi premierii României şi toate guvernele ei, în cei 19 ani de "minciuni în tranziţie". Nici măcar nu sunt curioşi să afle ce interes public sacrifică pentru a aduce zâmbetul şi râgâiala la botul lui Guţă. E suficient ca Ţuţă să dea un telefon şi premierul dispune. Absolut penibil! Mai mult, a lua o hotărâre care priveşte interesul public, nefiind în cunoştinţă de cauză, ci doar la dorinţa lui Guţă, nefiind în totalitate informat, şi chiar dacă ar fi, nefiind competent de a le înţelege, înseamnă o imensă iresponsabilitate, dacă vorbim de un guvern. Ăştia sunt premieri câştigaţi la bambilici? Acest clientelism politic a fost reintrodus în ţară postdecembrist de două funeste găşti politice "de la ministru la femeia de serviciu, posturile se cuvin partidelor de la guvernare". O gaşcă a vrut să profite de România prin haos şi clientelism, iar altă gaşcă a fost atât de proastă încât s-a crezut deşteaptă. Au introdus în ţară un cancer social: clientelismul politic. Asişti cu stupefacţie cum cei care vin distrug şi anulează fără discernământ şi analiză ceea ce au însămânţat şi iniţiat cei care pleacă, iar noi ştim deja că cei care vor veni vor distruge şi anula şi ceea ce iniţiază bine intenţionaţi cei care şed azi pe scaune de decizie. Această autodistrugere sistematică echivalează cu o sinucidere. Nu au absolut nicio legitimitate în ceea ce fac. Este bine să reamintim politicienilor din guvernare că procentele pe care ei le adună sunt fals majoritare. În realitate ei au fost votaţi (ambele partide) doar de către 26% din populaţia României. Restul i-a tratat cu indiferentism, dispreţ şi, mai rău, nu ştim câţi din cei 74% le sunt duşmani. Sprijinul lor popular este la acelaşi nivel cu al lui Ceauşescu.
Iar teoria preşedintelui cum că "omul politic, doar omul politic poate conduce domeniile specifice" nu este decât o jenantă aplicare în noile condiţii a principiului partidului comunist "doar partidul le cunoaşte pe toate, partidul conduce şi el are dreptate". Îmi aduc aminte când o croitoreasă venea în numele PCR în spital, decidea, dădea dispoziţii şi pretindea ca problemele medicale să fie rezolvate după mintea ei de găină. Nu există nicio diferenţă de specie între ceea ce pretinde preşedintele Băsescu şi ceea ce pretindea Partidul Comunist. Ambele sunt aspecte ale dictaturii politice. Doar că atunci avea demnitatea de a-ţi spune în faţă dictatura proletariatului.
România a scăpat de dictatura unui om în decembrie, dar a ajuns sub dictatură politică. Să fie clar dictatură politică. Nu a lui Băsescu. El nu este decât expresia dictaturii politice. Iar această dictatură a devenit posibilă şi s-a înzdrăvenit datorită clientelismuluipolitic. Orice societate care nu a înăbuşit din faşă sistemul clientelar, dacă nu se intervine dinafară, riscă să ajungă sub o formă sau alta de dictatură. Dictatura politică şi substituirea specialiştilor de marcă, nu a specialiştilor înrolaţi politic (este o mare diferenţă!) cu lătrători politici este un pericol pentru viitorul României. Va păşi din dezastru în dezastru social şi economic, riscând să ajungă pustiul Europei.

România încă nu s-a eliberat de sub dictatura politicului. De vină este şi poporul care nu se duce la vot. Chiar dacă votul uninominal a fost pervers transformat în interesul partidelor, trei sferturi dintre parlamentari au fost schimbaţi. O atitudine responsabilă a populaţiei faţă de vot ne-ar putea elibera, în final, de dictatura politicului şi ar duce la maturizarea clasei politice. Dar poporul însuşi nu poate deveni responsabil pentru că intelectualitatea lui este incapabilă de a-şi înţelege rolul natural de pedagog a mulţimilor, ieşind prin orice mijloace în faţa mulţimii pentru a o maturiza şi responsabiliza. Însă mă tem că prea multe din elitele intelectuale ar intoxica populaţia cu false, perverse şi intolerante adevăruri...