Departamentul de Luptă Antifraudă, care protejează interesele financiare comunitare şi a cărui activitate a fost salutată de CE, îşi schimbă organizarea şi subordonarea, dar cel mai interesant este faptul că angajaţii vor trebui să aibă marea calitate de a beneficia de... „încrederea premierului".

DLAF este practic desfiinţat şi reînfiinţat printr-o Ordonanţă de Urgenţă, un posibil scop fiind acela de a elimina o parte a angajaţilor din structură. OUG de modificare a unor acte normative privind organizarea şi funcţionarea unor structuri din aparatul de lucru al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial 84 din 11 februarie, consfinţeşte posibilitatea angajării funcţionarilor "numai pe baza încrederii acordate de premier şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate", chestiune fără precedent într-o instituţie guvernamentală. Confidenţialitatea este una, ţinând cont de activitatea instituţiilor, însă a semna un angajament, fie el chiar şi de loialitate, aminteşte de perioada de dinainte de decembrie 1989.
Potrivit OUG publicată miercuri, Departamentul de Luptă Antifraudă a fost trecut de la Cancelaria premierului în aparatul de lucru al Guvernului, fiind coordonat de vicepremier şi finanţat prin bugetul SGG, angajaţii fiind încadraţi numai pe baza încrederii acordate de premier şi cu condiţia semnării unui angajament de loialitate. Retragerea încrederii de către primul-ministru are ca efect revocarea încadrării, precum şi eliberarea sau destituirea din funcţie ori desfacerea contractului de muncă, după caz, a decis Guvernul.
DLAF va fi condus de un secretar de stat, ajutat de unul sau mai mulţi subsecretari de stat, notează documentul. Cine va numi şi câţi subsecretari de stat vor fi actul normativ nu precizează, lăsând aceasta la latitudinea fie a şefului DLAF, fie a vicepremierului coordonator al Departamentului, fie a premierului Emil Boc. Tot guvernanţii sunt cei care apreciază loialitatea funcţionarilor DLAF, care, în funcţie de acest criteriu subiectiv, vor rămâne sau nu, ignorându-se faptul că acest Departament a fost apreciat de experţii europeni, fiind una dintre primele instituţii căreia i s-a ridicat monitorizarea Bruxelles-ului.
Departamentul pentru Luptă Antifraudă - DLAF asigură protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene în România. Departamentul are atribuţia de control al fondurilor comunitare, fiind coordonatorul naţional al luptei antifraudă. Protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene presupune detectarea, combaterea şi monitorizarea eficientă a fraudelor şi a oricăror alte fapte ilegale care au ca efect utilizarea necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi, implicit, prejudicierea bugetului comunitar. Cooperarea dintre autorităţile naţionale implicate, precum şi între acestea şi instituţiile comunitare este o condiţie esenţială pentru succesul luptei împotriva fraudei. DLAF este punctul de contact în România al Oficiului de Luptă Antifraudă (OLAF) şi a fost creat prin reorganizarea fostului Departament de inspecţie al primului-ministru şi urmărire a utilizării transparente a fondurilor comunitare.

În ultimul an, informaţiile publice despre activitatea conducerii Departamentului au fost ca şi inexistente, însă decizia guvernamentală în privinţa DLAF aminteşte de o practică frecventă a românilor, aceea de a schimba fundamental ceva ce funcţionează.