Campania mediatică dusă de Adrian Năstase şi aplaudacii săi cu scopul de a demonstra că fostul premier a fost victima "poliţiei politice" subordonate - cum altfel - preşedintelui Traian Băsescu este înţesată de minciuni, majoritatea grosolane. Să le demontăm pe rând.

Prima minciună. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au deschis dosare de urmărire penală împotriva lui Adrian Năstase la ordinul preşedintelui Traian Băsescu, care ar încerca astfel să scape de un virtual competitor în viitoarea campanie pentru alegerile prezidenţiale. Nimeni, nici din PSD, nici din presă, nu a produs nici cea mai mică probă în acest sens.

A doua. Urmărirea penală ar fi abuzivă. Nu există urmărire penală abuzivă. Singurele abuzuri care ar putea fi comise se referă la măsuri preventive (arestare, interdicţie de a părăsi ţara, percheziţie etc.). Măsurile preventive trebuie confirmate de judecător, suferă căi de atac şi, oricum, în cazul parlamentarilor trebuie aprobate de camera din care aceştia fac parte. Vă amintiţi episodul din 2006, când Camera Deputaţilor a refuzat să aprobe percheziţia cerută de DNA, prin intermediul fostului ministru al justiţiei, la imobilul lui Năstase din strada Zambaccian? În rest, procurorul se rezumă la a culege probe care, obligatoriu, trebuie confirmate de judecător prin sentinţă.

A treia. Imaginea fostului premier (placa folosită, de fapt, de toţi politicienii cu probleme penale) ar fi fost grav afectată de faptul că a fost "plimbat" pe la DNA sau pe la Înalta Curte. În fapt, Năstase a fost doar de câteva ori la DNA, pentru a-şi consulta dosarul, adică îşi exercita un drept procedural esenţial, nu era "plimbat". Mai mult, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prevede o severă limitare a dreptului la imagine în cazul politicienilor, invocând, în mod natural, interesul public superior reprezentat de dreptul cetăţenilor de a fi informaţi. În fine, ştirile tv abundă aproape zilnic de imagini cu diverşi cetăţeni arestaţi sau reţinuţi, al căror drept la imagine este grav afectat, deşi vinovăţia acestora nu a fost confirmată de sentinţe definitive. Dreptul lor la imagine este cel cu adevărat afectat, nu al fostului premier. În această logică, nimeni nu ar trebui urmărit penal, pentru a nu-i fi afectată imaginea.

A patra. Deciziile consecutive ale Curţii Constituţionale care au trimis dosarele lui Adrian Năstase şi ale altor miniştri spre avizarea Parlamentului ar fi o probă că fostul premier este nevinovat şi că a fost persecutat politic de fostul ministru al Justiţiei, Monica Macovei, care a modificat în 2005 legea răspunderii ministeriale. Deciziile invocate nu stabilesc însă pe fond dacă Adrian Năstase se face vinovat sau nu de fapte de corupţie, ci stabilesc un simplu detaliu procedural, chiar dacă discutabil din punct de vedere juridic.

A cincea. Ar fi ridicol să credem că un premier s-ar putea preta să ia mită termopane sau chinezării. Nu e deloc ridicol. Mita e mită, indiferent de valoarea ei, iar gravitatea faptei se măsoară în acest caz prin poziţia personajului. Funcţionarul mărunt nu poate fi decât îndemnat la corupţie de exemplul şefului guvernului. Şi există termopane şi termopane. Unele, executate pe lemn de esenţă rară, sunt extrem de scumpe.

A şasea. Dosarele lui Adrian Năstase ar fi fost instrumentate politic întrucât clasa politica nu a fost uniform pusă sub anchetă de DNA. Ideea sugerează o logică perversă. "Fie toţi politicienii sunt corupţi şi, din moment ce doar unii sunt puşi sub acuzare, dosarele sunt politice, fie niciunul nu este corupt, deci iarăşi urmărirea penală este un act de poliţie politică", ar suna în traducere liberă acest argument. În primul rând, nu toţi politicienii sunt corupţi sau cel puţin în majoritatea cazurilor acest lucru nu poate fi dovedit. Procurorii au nevoie de probe, suspiciunile nu sunt suficiente. În al doilea rând, nu există partid parlamentar care să nu aibă clienţi în atenţia DNA.