Parteneriat între comune din Bihor şi Arad - Tinerii din mediul rural sunt atraşi spre domeniul turismului
Reprezentanţii Consiliului Judeţean Bihor şi cei ai 14 primării din judeţele Bihor şi Arad au semnat ieri un acord de parteneriat, parte a unui proiect privind formarea profesională a persoanelor din mediul rural în domeniul turismului. Proiectul trebuie depus în cadrul Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi are o valoare de 505.000 euro. La evenimentul desfăşurat în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Bihor a lipsit reprezentantul Primăriei arădene Vârfurile, acesta trebuind să semneze documentul cât mai curând pentru a fi respectat termenul de 20 august până la care trebuie depus proiectul complet la Ministerul Muncii.
Proiectul "Alternative viabile în turism pentru resursa umană din mediul rural crişan" are ca obiective dezvoltarea capitalului uman şi creşterea competitivităţii acestuia în sectorul turistic. Mai exact, se doreşte organizarea de cursuri de calificare şi formare în domeniul turistic pentru persoanele din mediul rural. Parteneri în proiect sunt judeţul Bihor, reprezentat de Consiliul Judeţean Bihor şi comunele Bratca, Budureasa, Bulz, Câmpani, Criştioru de Jos, Pietroasa, Roşia, Sălacea, Sălard, Sânmartin, Şuncuiuş, Tinca şi Vadu Crişurilor, precum şi două coumune arădene - Hălmagiu şi Vârfurile. "După obţinerea finanţării, proiectul se va derula pe o perioadă de 24 de luni. Din cei 505.000 de euro, cât e valoarea proiectului, 72.000 euro este contribuţia Consiliului Judeţean, care a aprobat prin hotărâre acordarea acestui ajutor financiar, astfel încât comunele să fie beneficiare în adevăratul sens al cuvântului", a precizat coordonatorul proiectului, Dan Poinar, consilier superior în cadrul CJ Bihor. Acesta a precizat că vor fi înfiinţate 15 centre de consiliere profesională, câte unul în fiecare comună, primăriile partenere obligându-se să menţină activitatea acestor centre şi după încheierea proiectului, pe o perioadă de cel puţin 10 ani. În centrele comunale de consiliere vor fi organizate cursuri în urma cărora absolvenţii vor primi atestate. "În prezent, nu avem personal pregătit în pensiuni, iar calificarea se face la locul de muncă, fără să primească atestatele necesare", a precizat managerul de proiect, Dumitru Voloşeniuc, vicepreşedinte al CJ Bihor. Printre rezultatele preconizate ale proiectului se numără realizarea unui studiu demografic la nivelul celor 15 comune, precum şi a unui inventar privind resursele lor turistice, realizarea unui web site dedicat proiectului, 2.000 pliante cu oportunităţile şi modalităţile de ocupare profesională în mediul rural, ghiduri de consiliere, pliante referitoare la turismul montan, balnear şi de aventură. se intenţionează, totodată, organizarea unei conferinţe internaţionale pe tema ocupării forţei de muncă din mediul rural, la care să participe invitaţi din Franţa, Austria, Elveţia, Ungaria, Belgia şi România.
Conducerea CJ Bihor speră că, în luna octombrie, să fie semnat contractul pentru a putea începe derularea proiectului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.