O primă declaraţie directă şi pitorească a avut-o Miron Mitrea, care afirma: "Văd că deocamdată avem noroc, pentru că cei de la PD-L l-au nominalizat pe Theodor Stolojan, nu cred că puteau găsi o soluţie mai tâmpită. Stolojan a fost singurul premier care s-a privatizat în funcţie, când şi-a vândut hotelul". Este o bună constatare a gestului politic făcut de PD-L, însă, uitându-ne la partidul din care face parte Mitrea, care l-a propus deocamdată pe Mircea Geoană pentru funcţia de premier, mă tem că s-ar putea spune acelaşi lucru despre calitatea soluţiei propuse de PSD. Cu toate acestea, merită descifrată această mutare a PD-L-ului. La prima vedere pare o mare prostie, pentru că, luat în sine, personajul politic Stolojan este expirat şi compromis. Anul de graţie 2004, în care Băsescu a vărsat o lacrimă pentru dragă Stolo, a însemnat căderea mitului Stolojan. Mit întreţinut ani buni în care Stolojan era văzut mereu ca fiind din afara clasei politice, tehnocratul neamţ, scump la vorbă şi departe de miasmele politicii de pe Dâmboviţa. Mitul a căzut, dar Stolojan nu, pentru că la noi, la români, odată ce te-ai afirmat în politică, e greu să mori anonim, indiferent câte măgării ai făcut. Cel mai bun loc de muncă, în România, este cel de politician, pentru că este foarte greu să fii dat afară, iar de revenit, poţi reveni oricând să-ţi refaci viaţa politică, ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Astfel că proaspătul desemnat şi-a şi marcat, la modul cel mai demagogic cu putinţă, revenirea în arenă: "Noi am hotărât să le spunem tuturor că au în faţă perspectiva de a deveni nu numai miniştri, ci şi secretari de stat, iar pentru asta trebuie să aibă performanţă şi, evident, alte calităţi, e vorba despre o pregătire profesională şi de onestitate... Sunt oameni, cum este domnul Videanu şi alţii, care au contribuţia lor". Aha, deci Videanu este exemplul de onestitate şi pregătire profesională. În cazul acesta, dragă Stolo, parcă ne vine tuturor să vărsăm o lacrimă, doar că de data aceasta una adevărată. Dincolo de analiza neizbutitului personaj, trebuie să căutăm adevăratele resorturi ale acestei nominalizări. Singura explicaţie pertinentă a desemnării lui Stolojan ca premier din partea PD-L trebuie văzută privind spre Cotroceni. Cât timp partidul va fi condus de Băsescu, din PD-L nu va ieşi nicio personalitate politică în faţă. Băsescu are nevoie de executanţi, de căţei, de sclave blonde şi de oameni compromişi, care în faţa lui să fie vulnerabili. Stolojan se încadrează. Un alt motiv care ar sta la baza acestei propuneri ar fi faptul că Băsescu este conştient că va fi foarte greu ca PD-L-ul să intre la guvernare. Acest fapt nu-l deranjează prea tare pe Traian Băsescu, care, în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor, ar fi mai avantajat să-şi continue rolul de opozant al grupurilor de interese şi al sistemului mafiot. Este reţeta de câştig sigură prin care Băsescu poate câştiga din nou preşedinţia, conservându-şi postura de haiduc justiţiar. Iar pentru asta nu are nevoie deocamdată de povara guvernării în spinare, guvernare pe care ce-i drept i-ar fi şi greu să o obţină momentan. Astfel că nominalizarea lui Stolojan nu are o miză de câştig, în spatele ei stă calculul lui Băsescu şi nimic mai mult.
Dincolo de aceste calcule, uitându-ne la toate cele trei nominalizări de până acum: Stolojan, Tăriceanu, Geoană, ne dăm seama că-n politica românească se aplică pe dos programul rabla. În loc ca poporul să arunce prin votul său rablele politice şi să apară în faţă figuri noi, se întâmplă taman pe dos. Se iau nişte politicieni uzaţi, "ca nişte jucării stricate...", vorba poetului, dar nu se aruncă la gunoi precum rablele, ci se aruncă în luptă, iar în schimb se poate obţine o guvernare nouă.