Niciun început fără probleme pare a fi deviza în ţara aceasta. Începutul de an universitar aduce cu sine în prim planul atenţiei eterna problemă a locurilor lipsă din căminele studenţeşti. Conform datelor statistice, circa 50.000 de studenţi de la universităţile de stat, din totalul de 150.000 de boboci, nu au locuri în cămine. Bine că între timp vorbim de sistemul Bologna, de masterate de buzunar, ca să nu mai pomenim de psihoza doctoratelor. Cine ştie, poate că-n curând cine nu va fi doctor va fi privit ca şi cel fără gimnaziu. Forma fără fond funcţionează perfect. Suntem buni să adoptăm de afară tot felul de sisteme sofisticate de învăţământ, să ne dăm cu spoială intelectuală europeană, dar să construim cămine nu suntem în stare.

Totul se înscrie într-o logică a avalanşei la noi. Şi nu numai în învăţământ a plecat prea repede bolovanul la vale. De infrastructură inexistentă putem vorbi la toate nivelurile. Aşa se face că avem multe investiţii, circuit economic, dar n-avem nici şosele ca lumea, darmite autostrăzi. În sănătate este un dezastru complet. Din spitalele din România te poţi aştepta oricând să revină boli, care au făcut ravagii prin Evul Mediu, ciuma bubonică sau tifosul exantematic. Toate acestea nu par a fi probleme grave decât pentru cei mulţi, cei puţini se tratează în clinicile de afară, iar de şcolit, tot pe acolo o fac, atât ei, cât şi odraslele lor. În politică, venim cu reforme false, de genul celei a votului uninominal, când e clar ca lumina zilei că omul simplu, prins în menghina unor campanii agresive de partid, va vota în funcţie de formaţiunea politică şi nu de om. Acum, fie vorba între noi, la nivel naţional, cu excepţia unor vedete, care merg să candideze prin provincie, ce oameni ar putea fi atât de atractivi, încât alegătorul român să fie orbit? În mare, sunt cam tot aceia care ar fi mers şi la votul pe listă, dacă nu chiar mai slabi. Din nou forma fără fond ne ucide orice speranţă. Şi tot aşa prin analogie putem vorbi de acelaşi fenomen.
Peste toate, se apropie recesiunea economică şi de noi, care nu suntem pregătiţi nici pentru a asigura locuri în cămine studenţilor sau carosabil modern pentru traficul economic, darmite să facem faţă unei crize economice. Sigur că îndemnurile guvernanţilor sunt spre calm. De ce să intrăm în panică? Că doar vine ea campania electorală, mărim pensii, salarii la profesori, câştigăm alegerile şi după aia poate să vină orice criză, că de la putere altfel se trăiesc crizele.
Oricum, dacă tot ne paşte criza, măcar vom avea cu ce să ne înecăm amarul. Accizele pentru ţuică şi pălincă au fost scoase şi cum şi aşa România nu mai produce mare lucru ca ţară măcar să fiarbă cazanele cu ţuică, că aşa-i place românaşului. O să fiarbă şi cazanele cu ţuică, dar o să fierbem noi şi în suc propriu, pentru că totul ne copleşeşte. România nu face faţă nici instituţional, nici economic, acestei integrări europene. Iar dacă nu ne scoate Europa afară din Uniune, s-ar putea să ne scoată vremurile grele ce ne aşteaptă şi pentru care nu suntem pregătiţi, decât eventual cu-n pahar de pălincă. Pe ăla nu ni-l va lua nimeni niciodată din faţă. Fierbe ea criza, dar fierbe şi pălinca. Poate să se prăbuşească întreg sistemul bancar, acţiunile la bursă, că pruna tot va da pălinca noastră cea de toate zilele. Iar pentru toate astea, are românul nostru vorbe înţelepte cu care să-şi dreagă amarul zilelor negre, de genul: puşca şi cureaua lată, ce bărbat eram odată sau bogat îi greu, sărac îi rău.

Nicicum nu-i bine la noi, că e criză în lume, că nu e, la noi tot vor fi probleme. Şi până la urma urmei, cum să ne sperie pe noi o criză, când noi suntem de la daci încoace într-o criză continuă.