Să fim serioşi: uninominalele astea nu prea aveau cine ştie ce miză. Am simţit-o aproape toţi încă de când am aflat candidaţii. Am tăcut din respect pentru uninominalul fetişizat. Sau vârât pe gât, cum vreţi să-i ziceţi. De fapt, nu aducea nimic nou.

Până acum. Când alegerile parlamentare au căpătat ceea ce le lipsea: miza. A fost, mai întâi, interviul dat de consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu: preşedintele desemnează premier pe cine vrea; "persoana care va fi desemnată să nu fie un om controlat de oligarhi" (chiar dacă ar obţine, să zicem, majoritatea parlamentară partidul bănuitului de colaboraţionism?); "ar trebui să ne concentrăm mai puţin pe discuţia cine câştigă, cine pierde, cine iese pe primul, cine iese pe al doilea loc" (de ce mai facem alegeri atunci?); dacă preşedintele nu promulga legea de majorare a salariilor profesorilor, PD-L pierdea câteva procente; "Polarizarea s-a disipat uşor după referendum. Am constatat că oamenii trebuie doar ajutaţi să-şi amintească nişte lucruri, începând cu suspendarea preşedintelui" (deci asta e misiunea unui şef de stat, să divizeze o ţară, să lucreze pentru polarizarea ei, pentru împărţirea cetăţenilor pe baricade? Unde eşti, Obama? Unde eşti, McCain? Cui a folosit lecţia asumării responsabile de către voi a victoriei, respectiv a înfrângerii în alegeri şi mesajul vostru de conlucrare postelectorală pentru binele naţiunii voastre?).
A urmat show-ul prezidenţial de la B1TV: de două luni au loc întâlniri, ne-a spus şeful statului, se pune la cale scenariul unei noi suspendări, pe scurt - Hrebenciuc, Tăriceanu, Voiculescu şi Geoană vor să dea "o lovitură de stat", dar "nu se mai poate", el, Băsescu, nu va mai pleca de la Cotroceni, ci se va adresa Curţii Constituţionale, mai mult, va desemna premier o persoană de încredere, care nu va fi Geoană sau Tăriceanu, în care a spus răspicat că nu are încredere, ci, poate, Stolojan, "dar asta nu înseamnă că Stolojan e singura soluţie", după care a avertizat, pe urmele bătătorite de Sebastian Lăzăroiu deja, că Parlamentul poate fi dizolvat de preşedinte, dacă nu validează de două ori la rând guvernul, deci fuga-fuguţa înapoi la urne, pentru anticipate, dacă nu sunteţi cuminţi.
În acelaşi timp, aflăm că a fost finalizat proiectul de modificare a Constituţiei, elaborat de Comisia prezidenţială de analiză a regimului politic şi constituţional din România, proiect prin care şeful statului primeşte puteri sporite în raport cu legislativul şi executivul.
Încă o dată, Traian Băsescu se autopropune ca miză a confruntării politice. Aşadar, avem pentru ce să mergem la vot: să susţinem Republica Traiană sau "dictatura prezidenţială postelectorală", cum inspirat o numeşte Adrian Năstase pe blogul lui, ori să-i sprijinim pe complotiştii care vor să dea lovitura de stat? Mie mi-au plăcut, mai întotdeauna, puciştii...