Sărbătoare pentru credincioşii ortodocşi - Schimbarea la faţă
Schimbarea la faţă este prăznuită pe 6 august. Această sărbătoare aminteşte de minunea petrecută pe muntele Tabor, unde Hristos îşi descopera dumnezeirea Sa prin natura umană pe care a asumat-o.
Evanghelistul Matei spune „Şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina" (Matei 17, 2), în vreme ce evanghelistul Marcu spune că veşmintele Lui s-au făcut albe ca zăpada (Marcu 9,3). Faptul că Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos că era ca soarele, iar Luca, vorbind despre veşmintele Sale, menţionează că erau ca zapadă, ne descoperă că firea omenească nu a fost absorbită de cea dumnezeiască în Hristos, căci zăpada nu a fost topită de soarele din El. Amintim că firea umană şi dumnezeiască din Hristos sunt unite în chip neamestecat, neschimbat, neîmpărţit şi nedespărţit în Hristos. Sărbătoarea Shimbării la Faţa a Domnului datează de la începutul sec. al IV-lea, când Sfânta Împărăteasa Elena zideşte o biserică pe Muntele Tabor. Aceasta sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea. În Apus, sărbătoarea Schimbării la Faţă s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456.
Există obiceiul ca în această zi să se facă pomenire generală a celor trecuţi la cele veşnice (Biserica Rusă). În unele zone, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului se aduc la biserică struguri, care se împart credincioşilor.
Schimbarea la Faţă a Domnului a avut loc cu puţin timp înainte de răstignirea Sa. Hristos ae arată fară niciun val, ca să-i întărească pe ucenici atunci când Îl vor vedea răstignit.
Sfinţii Parinţi au rânduit ca această sărbătoare să aibă loc în august, ultima lună din anul bisericesc, ca să cunoaştem că întru această slavă va veni să judece întregul neam omenesc. Deşi ne aflăm în postul Adormirii Maicii Domnului, Biserica a rânduit ca pe 6 august, de sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului, să se facă dezlegare la peşte pentru bucuria praznicului.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.