Moto: În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arãtat... (Troparul Botezului Domnului).

Ne adunăm rând pe rând, în jurul autocarului, după cum fiecare pelerin bihorean a izbutit prin propriile puteri sau ajutat să iasă din adâncul canionului ars de soarele pustiei Iudeii, unde ne așteaptă plin de nerăbdare șoferul Hameed. Suntem cu toții obosiți, încălziți de soarele nemilos al amiezii, dar părintele Pașca ne aduce o veste bună: vom coborî la râul Iordan în locul unde a fost botezat Mântuitorul Iisus de către Sf. Ioan Botezătorul și unde putem să intrăm și în apa Iordanului, dacă dorim acest lucru. La auzul veștii, urcăm alungați de vipie în autocar și părinții ne numără cu grijă, preocupați să nu se fi rătăcit vreun pelerin prin pustie, dar suntem cu toții. Coborâm de pe înaltul tăpșan spre râul Iordanului, râul care a biruit toate râurile și fluviile lumii acesteia, fiindcă a despărțit politeismul păgân al neamurilor din antichitate de monoteismul salutar și binecuvântat al unui singur Dumnezeu care și-a jertfit unicul Fiu spre salvarea întregii umanități. Râul izvorăște din Munții Libanului, țara cu mândrii cedri biblici trimiși spre a se construi mărețul templu al lui Solomon, are o lungime de peste 300 de kilometri și de numele lui se leagă mari evenimente din istoria poporului iudeu. Pe aici a trecut poporul ales spre a cuceri Pământul făgăduinței după o amarnică rătăcire prin pustie de 40 de ani, de aici s-a înălțat Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul spre cer într-un car de foc și tot aici a fost botezat Domnul nostru Iisus Hristos de către înainte mergătorul Sfântul Ioan Botezătorul. Tradiția creștină susține că toate aceste evenimente s-au petrecut în același loc spre care ne îndreptăm acum, așa că emoția noastră, a pelerinilor care ajung pentru prima oară aici este neasemuit de puternică.
Iordanul (în ebraicã Nahar Ha Yarden, râul care coboarã) este cel mai mare râu dinȚara Sfântã și constituie granița dintre Israel și Iordania, curge de la nord spre sud alimentând lacurile Merom, Marea Galileii și, în final, Marea Moartã, lãțimea medie a acestuia fiind de 27-45 metri și o adâncime de 1,5 pânã la 3,5 metri, între izvor și vãrsare fiind o diferențã de altitudine de 800 metri, dar la gura de vãrsare în Marea Moartã, râul Iordan curge la 400 metru sub nivelul mãrii, fiind unic sub acest aspect între toate râurile și fluviile lumii. Tot în Iordan se varsã și afluentul Wadi Kelt care dã denumirea pustiei unde se înalțã mânãstirea Sf. Gheorghe Hozevitul. Și cursul de apã al pustiei și noi pelerinii din  autocar ne îndreptãm, pe cãi deosebite și destul de întortocheate, dar în aceeași direcție, spre magicul și cel mai mult pomenitul râul al lumii, Iordan: afluentul Wadi Kelt sã-și reverse apele, noi sã ne revãrsãm sufletele însetate de dorința de a ne mântui. Iordanul, fiind granița naturalã între Israel și Iordania are importanțã deosebitã în aplanarea conflictelor dintre cele douã țãri, fiind linie despãrțitoare fluvialã naturalã, necontestatã, dar și principala lor sursã de apã dulce. Israelul consumã în jur de 1.200 milioane metri cubi de apã, din diferite resurse, de suprafațã, din adâncine etc., din care numai din Marea Galileii consumã vreo 500 milioane de metri cubi, apa fiind necesarã irigațiilor din deșertul Negev și alimentãrii cu apã potabilã a localitãților. Imensul consum de apã duce însã la scãderea cantitații anuale de 200 milioane metri cubi adusã de râul Iordan la vãrsarea lui finalã în Marea Moartã, fapt ce atrage scãderea continuã a acestei mãri pe care eu am denumit-o Marea Saramurã și în care am practicat cu fiul meu un fel de levitație neobișnuitã, dupã cum veți vedea  mai departe.
Dupã o temeinicã informare religioasã fãcutã de cãtre pãrintele Pașca cu privire la importanța locului, ajungem la destinație unde primim fiecare o cãmașã albã, lungã pânã aproape de glezne, având pe imaginea botezãrii lui Iisus Hristos de cãtre Sf.Ioan Botezãtorul și în josul cãreia scrie Râul Iordan, încadrat între dreptunghiuri cu tricolorul românesc, acesta fiind vestmântul în care ne vom boteza. La intrare se observã un panou ridicat de Adminsitartia civilã din Iudeea și Samaria pentru a anunța pe pelerini ori pe turiști despre locul botezului Qaser Al-Yahud cu urmãtorul text:

"Locul de botez Quaser Al-Yahud

Bine ați venit !

Locul de botez este identificat cu locul unde israeliții au trecut râul Iordan după 40 de ani de rătăcire prin pustiu (Iosua,3). Vechi tradiții au asociat de asemenea acest loc cu acela unde profetul Ilie s-a ridicat spre ceruri într-un car de foc (2 Regi, 2). De asemenea, este locul unde comandantul armatei regale siriene, care căuta vindecarea de lepră, s-a scufundat de șapte ori în Iordan și a fost vindecat ( 2 Regi, 5). În creștinism, botezul a fost adoptat ca fiind o ceremonie de inducere în credință şi locul unde Ioan a botezat pe Iisus, i s-a acordat o mare semnificație de către lumea creștină. Din această zi și până azi, mulți credincioși atribuie puteri vindecătoare și sfințenie acestui râu. Bucurați-vă de vizita Dumneavoastră! Vă rugăm să respectați locația și să dați ascultare instrucțiunilor personalului Parcurilor naturale ale Israelului".

Suntem îndrumați de  cei trei părinți spre niște vestiare separate pentru femei și bărbați, unde ne dezbrăcăm de hainele civile și ieșim cu toții îmbrăcați în cămășile lungi și albe de pelerini candidați la grația divină a botezului și ne rânduim pentru ca un fotograf al locului să ne facă o poză de grup. Apoi, ne îndreptăm cu toții spre malul râului Iordan. Aici suntem, rând pe rând, botezați cu apă sfințită și cuvinte bine alese de către  părinții îndrumători.

 

Primele cuvinte despre botez, auzite în copilărie…

Aici, la malul râului celui sfânt îmi aduc aminte cum părinții mei Moise și Catița, în ajunul Bobotezei curățau toate odăile casei spre a fi stropite cu apă sfințită de preotul satului. Mama punea un canceu de vin proaspăt tras din bute să guste preotul și cantorul Ioanea Spirdoanii și o bancnotă de cinci sau zece lei, după putința noastră. Din când în când, eu sau fratele  meu ieșeam în uliță să vedem unde este părintele însoțit de cantorul său. De obicei, părintele venea din josul satului Șebiș pe un singur rând de case, apoi cobora pe celălalt rând de case. Emoția întâlnirii cu preotul satului  creștea cu fiecare clipă. În sfârșit, eu sau fratele meu, dădeam vestea mult așteptată că preotul este la vecinul Gudiu Vasile sau Popa Gheorghe și intram apoi cu inimile frisonate de emoție în odaia cea mai mare a casei. Clinchetul țângălăului și mirosul de tămâie asociate cu glasul  puternic al părintelui ne făceau să ne dea lacrimile aproape instataneu, dovadă că dumnezeirea este cuibărită adânc în sufletul omului și caută un moment propice să se manifeste într-un chip plapabil, vizibil. Din păcate, nu mergeam la biserică, în afară de mama, care era făclia aprinsă de credință a familiei noastre, iar nouă, tatei, fratelui meu și mie ni se umezeau ochii la momentul Bobotezei. În acea epocă, bântuită de ateism și de materialism, în acea epocă în care portretele episcopilor din Liceul din Beiuș au fost înlocuite cu alte portrete numite de către elevi Barbă Albă, Barbă Neagră, Barbă-n Cioc, Barbă Deloc (adică Marx, Engels, Lenin și Stalin), în acea epocă în care circulau prin sat activiștii ateiști și în școli se preda sub felurite forme disciplina ateismului, oamenii  îndoctrinați ocoleau biserica de teama represiunilor pe care le-ar fi îndurat la serviciu. Și atunci, în plină domnie a necuratului Scaraoțchi, se întâmpla o minune mare! Dacă nu se duceau oamenii la biserică, venea tocmai biserica la oameni! Și când venea biserica? Venea  cu ocazia Bobotezei celei albe, înveșmântate în mătasea rece a zăpezii, a fulgilor de nea, pogorâți din cer ca niște pleoape dumnezeiești sau aripi minuscule de îngeri să ne ajute la înălțare spirituală și din ochii oamenilor din sat țâșneau lacrimile nestăvilit ori se umezeau ochii într-un chip minunat, inefabil.
Acestea îmi erau gândurile pe malul Iordanului, gânduri străfulgerate de imaginile măreției frigului, cum ar spune poetul Nichita Stănescu, de amintirile dragi ale Bobotezei din copilărie, înmiresmate de aroma tămâiei și clinchetul argintiu și vesel al unei noi vieți și al unui nou an. L-am văzut pe Marius Minerul în apa Iordanului și mi-am făcut și eu curaj, am coborât spre Iordan pe niște trepte din lemn, până la glezne, până la genunchi și apoi  până la brâu să mă obișnuiesc treptat cu răceala apei. Mi-am spus în gând că nu am zburat peste trei mii de kilometri să nu mă scufund în apa Iordanului, așa că ajuns pe treapta de lemn cea mai adâncă m-am scufundatlent în apa care nu mi se mai părea atât de rece ca la început. L-am invitat și pe fiul meu Theodor să mi se alăture și a coborât și el pe treptele de lemn și ne-am scufundat împreună în râul cel sfânt. Am simțit o mare ușurare, o despovărare de grijile existenței, o liniște, o armonie desăvârșită, o împăcare sufletească mult așteptată, a fost, cred, o oră astrală a vieții mele. Scufundarea completă în apă sau abluțiunea este o practică străveche, comună tuturor religiilor din Orient, abluțiunea fiind cunoscută vechilor evrei și un lucru familiar sectei esenienilor. Cu toate acestea, înainte de Sfântul Ioan Botezătorul, niciodată nu se mai dăduse abluțiunii ori scufundării în apă o atât de mare importanță. Simpla abluțiune s-a ridicat la înaltul rang de botez, de taină a inițierii în Biserică ! Poporul îl credea pe Ioan Botezătorul că era însuși Sfântul Ilie reînviat sau că ar fi de-a dreptul Mesia cel așteptat. Dar Ioan a  arătat că el este un simplu vestitor al Mântuitorului umanității, întrucât la botezul din locul numit în aramaică Bet Ha Arava (trecere prin vad), sau Betabara, adică loc de corăbii sau locul plutitoarelor, a avut loc epifania, adică arătarea Domnului, la evenimentul botezului participând fiecare persoană a Sfintei Treimi: Iisus se botează, Duhul Sfânt se coboară peste El în chip de porumbel, iar glasul Tatălui ceresc dă mărturie despre întruparea Fiului Său, pe care L-a trimis în lume spre a o mântui.
Spre marea mea mirare, deși fusesem încălzit înainte de căldura deșertului Hozevei, după intrarea în apa Iordanului, nu numai că nu am făcut pneumonie sau răceală, dar nu am avut nici măcar un semn de guturai, ci dimpotrivă m-am simțit mai sănătos ca nicicând. Am făcut o fotografie cu preotul Pașca, după ce i-am destăinuit emoția trăită de Bobotează în copilărie și apoi ne-am îndreptat cu toții spre vestiare să ne echipăm, după ce am primit fiecare  din partea preoților noștri îndrumători câte un certificat de botez în râul Iordan. (Va urma)