A doua Bătălie de la Jiu s-a declanşat la 29 octombrie 1916, după o puternică pregătire de foc a artileriei, care a durat patru ore. Ofensiva s-a declanşat pe mai multe direcţii şi în acelaşi timp la est şi vest, încât rezervele bombardate şi ele nu au mai putut fi întrebuinţate.

În faţa valurilor copleşitoare ale trupelor germano-austro-ungare, cu toată dârzenia opusă, defensiva noastră a cedat treptat terenul şi, până în seara primei zilei, unităţile s-au retras pe aliniamentul Arseni, Bumbeşti, Porceni, Arsuri, Horezu, Vălani. Prin modul de concentrare a forţelor şi mijloacelor, inamicul urmărea un atac puternic la intervalul dintre cele două sectoare organizate pe Jiu, în scopul ruperii coeziunii lor de luptă. Armata cerea cu fermitate să se reziste, două trei zile, până când se va lămuri situaţia de pe Olt. Pentru a trimite în ajutor 3-4 batalioane Grupului "Jiu" i s-a ordonat: "Contraatacaţi mâine (30 octombrie), la 5 dimineaţa spre Vălari şi spre Schela".

În luptele ce au urmat, printr-o dârzenie formidabilă, trupele s-au agăţat de fiecare tranşee, dar - prin introducerea eşalonului doi - inamicul a pus stăpânire pe gura defileului la Bumbeşti şi a pătruns în depresiunea Târgu-Jiu. Imediat apoi, la 2 noiembrie, a intrat în operaţie şi Corpul de cavalerie Schmettow. Manevra dublu învăluitoare a Grupului Jiu, ca aceea din prima fază a bătăliei, nu a mai fost posibilă. Grupul Kühne, deşi nu a reuşit să surprindă trupele noastre, şi-a îndeplinit misiunea de străpungere a trecătorilor în sectorul Jiu, după o luptă dură de zece zile.

Dezamăgit de pierderile suferite de armata română, care a trebuit să se bazeze pe forţele proprii, în notiţele sale zilnice generalul Alexandru Averescu scria: "Marea victorie despre care mi-a vorbit generalul Berthelot (prima fază - n.n.), când a venit să mă vadă la Băicoi, şi mulţumită cărei victorii, zicea el, că s-a îmbunătăţit definitiv situaţia în Oltenia, a fost o colorată băşică de săpun". Sentinţă fără apel, pronunţată de un mare ostaş. Păcat însă că pe 14 octombrie 1916, şi-n zilele următoare, nu s-au luat măsuri de întărire a sectorului şi în loc de "sfaturi" Grupului Jiu i s-ar fi dat ca ajutor artilerie cu siguranţă "balonul” ar fi fost de oxigen. Oricum, bătălia a fost una de mare angajament, efort şi vitejie fără egal.

Retragerea în Moldova şi pierderea Capitalei

Ulterior, trupele noastre, sub presiunea puternică a inamicului, superior ca dotare şi număr, au fost nevoite să se retragă. În acest timp, între 1 octombrie şi 21 noiembrie 1916, la Piteşti, generalul Dumitru Cocorăscu a constituit noua Divizie 11 Infanterie, care a rămas în rezerva generală a Armatei 1. Din ordin superior, Diviziile 10 şi 11 s-au contopit, constituind Divizia 10/11 Infanterie, sub comanda generalului Constantin Scărişoreanu. Până la 2 decembrie 1916, întreaga Armată 1 s-a retras în Moldova. Pe 17 decembrie 1916, pe drumuri desfundate de ploi şi zăpezi, Divizia 11 Infanterie ajungea în zona de reconstituire. Bilanţul luptelor de la Jiu s-a încheiat cu pierderi austro-germane: 6 ofiţeri morţi, 10 răniţi, 9 dispăruţi; trupă 125 morţi, 418 răniţi, 908 dispăruţi; 2 baterii de obuziere şi 6 tunuri de munte. Grupul Kneussel a capturat drapelul Regimentului 59 Infanterie „Romanaţi”, 36 de ofiţeri şi 2.178 trupă.  Bătălia pentru București a avut ca obiectiv stoparea ofensivei forțelor Puterilor Centrale în Muntenia și prevenirea capturării capitalei țării. Bătălia, desfășurată între 30 noiembrie și 3 decembrie 1916, a avut un caracter defensiv, la acțiunile militare participând alături de Armata României și un contingent din armata imperială rusă. Forțele atacatoare au fost preponderent germane, reprezentate de două grupări armate care atacau concentric, din Oltenia și din sudul Dunării, dar și de forțe bulgare și turce.

Forțele româno-ruse, circa 150.000 de oameni, au fost conduse de generalul Constantin Prezan, în timp ce forțele Puterilor Centrale, circa 250.000 de oameni, s-au aflat sub comanda generalilor August von Mackensen și Erich von Falkenhayn. Planul de luptă al generalului Prezan a fost unul îndrăzneț, prevăzând un atac puternic la joncțiunea celor două grupări germane, care în cazul unei reușite, ar fi condus la respingerea peste Dunăre a grupării lui Mackensen și întoarcerea flancului grupării conduse de von Falkenhayn. Planul a reușit în faza inițială, forțele româno-ruse reușind să surprindă inamicul. Ulterior însă, în urma unei serii de circumstanțe (trădarea generalului rus Socec, lipsa de implicare a unităților ruse, capturarea de către germani a planurilor de campanie), forțele germano-bulgaro-turce au reușit să restabilească situația și, beneficiind de superioritatea numerică, să forțeze trupele române să se retragă.

Ca urmare, la 6 decembrie 1916 trupele germane au intrat în București și l-au ocupat. Guvernul român, regele Ferdinand precum și unitățile armatei române au fost obligate să se retragă în Moldova. Deși Bătălia pentru București a fost pierdută, ea a fost doar o înfrângere tactică, deoarece Puterile Centrale nu și-au atins obiectivul strategic de a scoate România din război.

Frontul s-a stabilizat, la începutul lunii ianuarie 1917, pe linia Carpaţilor Orientali, valea Siretului şi Dunărea inferioară. Două treimi din teritoriul ţării fuseseră ocupate, dar ţara şi armata sa continuau să existe şi să lupte. O uriaşă şi complexă operă de refacere şi reorganizare a forţelor de apărare naţionale a fost declanşat, în vederea reluării luptei de eliberare şi întregire. În cadrul acesteia se vor afla şi ostaşii Diviziei 11 Infanterie, pe care valurile timpurilor istorice le vor aduce tocmai la Oradea, în România Mare.

Cu toate eforturile şi sacrificiile umane, campania anului 1916 s-a încheiat  cu ocuparea unui teritoriu de peste 100.000 kmp, şi 3,5 milioane de locuitori. Jafurile au însumat peste 2 milioane tone de cereale, 1 milion tone ţiţei, 1 milion tone legume, 300.000 tone alimente diverse, 600.000 cai, 2,8 milioane vite, cca 30.000 tone carne de pasăre, etc. Cu toate acestea, Armata română retrasă în Moldova nu a fost scoasă din război. Pentru toate sacrificiile sale ostaşul unirii merită cinstirea noastră eternă!

Eroi descoperiţi în tranşee după 100 de ani

Scheletele unor soldați români, eroi în Primul Război Mondial, au fost descoperite întâmplător în tranșee la Perișani (județul Vâlcea), a transmis luni, 6 septembrie Agerpres.

Directorul Muzeului Județean de Istorie Vâlcea, profesorul Claudiu Tulugea, a declarat că este vorba de patru schelete ale unor soldați români, găsite în zona Poiana Spinului din Perișani. Zona respectivă indică locul ultimelor tranșee de tip bastion de pe linia frontului din Țara Loviștei, în toamna anului 1916, adică în urmă cu 100 de ani.

"Descoperirea celor patru soldați — și probabil mulți alții care se află îngropați în aceste tranșee — ne arată unde se termina linia frontului în acea toamnă dramatică a anului 1916, când România a intrat în război, dar și când linia a fost străpunsă de Corpul Alpin Bavarez", a declarat Tulugea. El a precizat că este vorba de o tranșee de tip bastion din pământ, care a fost apărată de o companie din divizia a IV-a, din care se pare că ar mai fi rămas doar doi supraviețuitori. Osemintele găsite sunt ale unor doi soldaţi găsiţi chiar în picioare, în tranşee. Arheologii aşteaptă acordul proprietarilor terenului pentru a continua săpăturile. În luna august, în Poiana Spinului, în apropierea golului alpin, la marginea pădurii au fost descoperite din întâmplare mai multe tranșee din Primul Război Mondial, iar într-una din acestea au fost identificate rămăşiţele unor soldați.

În toamna anului 1916, pe Valea Oltului, pe linia Câineni-Titești-Perișan, s-au purtat unele dintre cele mai sângeroase lupte din Primul Război Mondial, în acea confruntare pierzându-și viața și generalul David Praporgescu.