„Cu sabia n-a fost luată însă nici Bucovina de austrieci, nici Basarabia de ruși, ci prin fraudă” - Mihai Eminescu

 

În 1787, în urma încorporării teritoriului dintre Bug și Nistru, imperiul țarist își fixează hotarul pe Nistru, ajungând pentru prima dată la granița cu Moldova noastră. Lacomul imperiu țarist, prin țarul Alexandru I, prin viclenie, declara că va păzi țările românești „de toate relele care amenință pământul lor”, le va apăra “sloboda lucrare a credinței, desfășurarea tuturor privilegiilor și obiceiurilor lor” (D. A. Sturdza și C. Colescu-Vartic, Acte și documente relative la renașterea României, vol. I, partea a II-a, pag. 292-293)

Promisiunile mincinoase erau menite să justifice războiul contra imperiului otoman, ocuparea militară a principatelor române (Moldova și Țara Românească), pe care le-a folosit ca bază strategică a războiului și le-a determinat să participe la război împotriva forțelor otomane.Dovada grăitoare o constituie tratatul de alianță secret semnat la 7 iulie 1807, la Tilsit, prin care guvernele rus și francez cădeau de acord ca, în cazul în care Poarta nu va accepta mediația Franței, cele două guverne să acționeze împreună contra ei, să sustragă toate provinciile imperiului otoman din Europa; apoi, la întrevederea de la Erfurt, în septembrie 1808, Napoleon i-a dat țarului Alexandru I consimțământul său de a anexa Moldova și Muntenia, după încheierea păcii.
În aceste condiții au început la 19 octombrie 1811 la Giurgiu și au continuat la București (la hanul lui Manuc) negocierile dintre Rusia și Turcia, cu frații trădători Moruzi, în tabăra marelui vizir. Delegații ruși au pretins la început „Moldova întreagă”, apoi stabilirea granițelor la Siret, cu stăpânirea brațelor Dunării. 
La negocieri, partea rusă și turcă își omorau plictiseala prin distracții, gratulări reciproce și baluri luxoase date în onoarea părții adverse.
În urma mituirii delegaților turci - prin intermediul lui Manuc Bei - a trădării fanarioților Dumitrache Panaiot Moruzi (care au tăinuit scrisoarea trimisă de Napoleon privind începerea campaniei militare contra Rusiei), prin pacea „foarte favorabilă Rusiei” imperiul țarist fura teritoriul românesc dintre Prut și Nistru.
Odată cu anexarea (furtul) Basarabiei de către imperiul țarist începe calvarul Basarabiei, sunt colonizați pe acest teritoriu românesc ruși, ucrainieni, polonezi, turci, se confiscă pământurile țăranilor harnici, care sunt date la străini, se desființează școlile românești și așa puține, se „inventează” națiunea de moldovean pentru a fi separați de frații lor români, se trece deschis la robia sufletească.

Intelectualii români ai Basarabiei nu suportă robia și încep lupta de eliberare de sub jugul țarist.

„Luați cartea în mână și prin știință dovediți că sunteți vrednici de a purta sfântul nume de moldovean, prin carte întreaga Basarabie vă cheamă spre lumina științei, spre dreptate, spre deplină deșteptare” spune apostolul Basarabiei, P. Halippa.

„Nu luați pilda de la nenorociții de ocupanți, de la dobitoci și dihănii, năzuiți la lumina științei, prin învățătură, prin citirea de cărți bune și folositoare, moldovenești, mintea moldovenilor se va deștepta, inima se va îmblânzi, neamul nostru se va ridica și va înflori ca un pom bun și roditor.”

In acest context se cer drepturi pentru populatia bastinasa. Se apelează la Duma Imperială, deputatul moldovean de origine rusă Gulikin propune ca moldovenii să fie puși printre naționalitățile cu dreptul de a învăța copiii în școli naționale.

Ca și azi și atunci românii nu duceau lipsă de cozi de topor. Relatez cu tristețe cum preotul Ghepețki, moldovean de origine, a declarat în Dumă următoarele:

„Vă mărturisesc, domnilor deputați, că moldovenii noștri din Basarabia tresaltă de bucurie și mândrie când văd copiii lor cum citesc bisericește slavonește și că deci Duma Imperială nu este în drept de a refuza moldovenilor să-și învețe copiii în limba bisericească slavonă. În cazul însă contrar, Duma va nemulțumi țara noastră, pentru că poporul însuși al Basarabiei sincer dorește aceea despre care vă vorbesc.” Preotul pro rus Ghepețki a spus neadevărul, iată cum trădarea mergea de la frați la frați. Supusă la vot propunerea de înființare de școli naționale, în afara rusului Gulikin, rus neaoș, toți ceilalți deputați romani s-au asociat cu Ghepețki. Deputatul rus Gulikin protestează contra trădătorilor moldoveni. Iată de unde vine otrava dodonilor care trâmbițează „Jos poporul basarabean.”

A fost atât de frumos gestul „velicorusului” Gulikin, care a amintit lumii despre cele două milioane de moldoveni care au tăcut veșnic și tac și astăzi, deși viermele ignoranței și al întunericului îi roade chiar de la rădăcini. Părea așa la timp venit acest strigăt de dreptate pentru poporul nedreptățit și uitat de Dumnezeu. Astfel, prin voturile șerpilor hrăniți la sânul Basarabiei, a fost distrusă prima iluzie, primul pas care încerca să scoată poporul moldovenesc din Rusia din bezna întunericului.

Despre prigonirea elementului moldovenesc mai ales după 1870, ce s-a făcut moldovenilor în timp de o sută de ani, ei bine, toate acestea s-au făcut în atmosfera stupidă a nepăsării moldovenilor, fără semn de protestare din partea noastră, încât „partea cea mai mare a rușinei trebuie să cadă pe capul nostru și nu pe a guvernelor birocrate din Petersburg”, spunea marele cărturar P. Halippa.

Marii intelectuali patrioți din Basarabia nu mai acceptă robia rusească, trec la redeșteptarea națională. „Urmărim gânduri curate, vrem să dăm moldovenilor din Basarabia în fiecare lună câte o carte, din care cititorul poate să tragă cât mai numeroase foloase sufletești”, spunea P. Halippa.

Primul pas este făcut în mai 1913, când se înființează revista „Cuvânt Moldovenesc”, publicaţie ce va oglindi întreaga viață și toate nevoile Basarabiei.

Anul 1917 devine un an hotărâtor prin acțiunile organizate pentru Unirea Basarabiei cu România. Se abordează cu însuflețire despre naționalitate. Se afirmă răspicat: Basarabia, moldovenii, sunt de naționalitate românească. Se vorbește tot mai des despre România de la Nistru până la Tisa și Marea Neagră, popor cu același grai. În aprilie 1917 se lanseaza Programul Partidului Național Moldovenesc constituit la 30 martie 1917. Se cere întocmirea Sfatului Țării pentru noile nevoi. Administrația, în limba poporului. Biserica să se cârmuiască singură. Preoții să fie crescuți în limba moldovenească, slujba la fel. Oprirea colonizării străinilor. Veniturile țării să fie ale poporului.

Pe 2 decembrie 1917 la Chișinău se proclamă Republica Democratică Moldovenească, iar pe 24 ianuarie 1918 Proclamarea Independenței Republicii Democratice Moldovenești. Cozile de topor din acele vremuri pregăteau o grandioasă aniversare a rușinii care cuprinde rusificarea Basarabiei, la care s-au opus cu demnitate intelectuali precum Pantelimon Halippa, Alexei Mateevici, I. Inculeț, I. Nistor, care luptau pentru înlăturarea ocupației străine.

Pantelimon Halippa, un român de înaltă ținută, simțind mersul vremurilor, a început încă din 1906 să organizeze în Basarabia acțiuni naționale, chemări și declarații în presa vremii, îndemnuri, acțiuni politice în cadrul Partidului Național Moldovenesc, toate având un singur scop: Unirea necondiționată a Basarabiei cu România.

Pantelimon Halippa, așa cum rezultă din bibliografia sa și din alte izvoare scrise, pătruns fiind de un înalt spirit românesc, dornic de Unire, a fost în 1918 la Petersburg și, fiind primit de Lenin, i-a cerut acestuia sprijin pentru autodeterminarea Basarabiei, dreptul la Unire cu România, Lenin recunoscând că Basarabia este a românilor. Pantelimon Halippa cerea Basarabia, în „hotarele ei dintre Prut, Nistru, Dunăre, Marea Neagră, ruptă de către Rusia din trupul Moldovei, să se unească cu România”. Lenin i-ar fi spus: „mergeți acasă și procedați așa cum vă dictează interesul și momentul politic potrivit, dar faceți totul prin Sfatul Țării”. Astfel, forțele patriotice trec la hotărârea de Unire a Basarabiei cu România, act istoric discutat în Sfatul Țării, hotărârea fiind adoptată cu 86 de voturi “pentru” (68,8%), 3 voturi “contra” (2,4%) și 26 “abțineri” (28,8%), iar 13 deputați au lipsit, așa cum se consemnează în actul Unirii.

Rezultatul votului a fost adus la cunoștință primului-ministru al României, Alexandru Marghiloman, invitat la Chișinău, care intrând în sala de ședință a rostit o scurtă declarație cu acest prilej: “În numele poporului român... cu mândrie iau act de declarația domniilor voastre pentru unire și declar că Basarabia este acum unită pe vecie cu România unită și nedespărțită. Aprobat de Sfatul Țării, la 27 martie 1918, la Chișinău. Semnează: I. Inculeț, președintele Sfatului Țării, I. Buzdugan, secretarul Sfatului Țării”.

Pantelimon Halippa, acest mare patriot, după terminarea războiului și intrarea României în sfera de influență a URSS, este arestat în mai 1950 și întemnițat la Sighet, i s-au confiscat locuința și bunurile, iar în martie 1952 a fost predat autorităților sovietice, apoi interogat de K.G.B., în iunie 1952 fiind condamnat la 25 de ani în lagărele de corecție și muncă silnică de către un complet de judecată format doar din ruși, pentru singura lui vină că era un mare patriot român.A fost trimis în lagăr în Siberia, unde funcția lui de bază era de curățat wc-urile. După 8 ani s-a reîntors în România și, în urma intervenției unor mari intelectuali din România și a Academiei Române, i s-a înapoiat locuința, intrând într-un anumit fel în drepturile sale normale. Marele patriot apostol al Basarabiei moare cu gandul la Basarabia lui mareata si este inmormantat la data de 03 mai 1979 in cavoul familiei sale de la manastirea Cernica.

S-a împlinit un mare vis al românilor din Basarabia, de a ieși de sub jugul țarist și de a veni acasă la țara mamă, care îi aștepta încă din anul 1812, când prin forță și viclenie Rusia a despărțit această veche provincie românească de frații lor de dincoace de Prut. Basarabia, ruptă în 1812 din trupul Moldovei, nu va avea niciun viitor, nicio dorință de a rămâne departe de frații săi și se reîntoarce cu bucurie la țara de origine, după un secol de umilință, de asuprire națională și mai ales rusificare.

Prezent la Chișinău în perioada premergătoare Unirii Basarabiei cu România, George Enescu susține cu toată puterea ființei sale Unirea. Iată ce spunea marele muzician în martie 1918:

„Basarabia este pentru noi un juvaer în toate privințele și datoria noastră este să ajutăm prin toate mijloacele trezirea poporului la viața culturală și artistică, cântând simpatia fraților noștri moldoveni și făcându-le tot binele de care au fost privați atâta vreme”.

Afirmațiile lui Enescu au și azi aceeași valoare fundamentală, iar românii care înțeleg drama Basarabiei ar trebui să-și trezească conștiința de sine pentru a nu ne lăsa scufundați în „somnul de moarte”, cum remarca un mare poet român din Basarabia, A. Mateevici.