Cine nu le recunoaşte meritele, chiar sacrificiul suprem dat pe altarul naţional? Care sunt cauzele, mai bine zis interesele politice înguste, pentru care se perpetuează nerecunoaşterea meritelor unor orădeni care au fost sacrificaţi de ocupanţii străini pentru că s-au implicat în apărarea siguranţei publice a individului şi averii acestuia, indiferent de etnie şi religie?

În timpul mandatului primarului Petru Filip, susţinut atunci de o majoritate activă şi intolerantă cu acceptarea manifestării sentimentului naţional, formată din consilieri PD şi UDMR, un consilier local al unui partid din opoziţia locală a cerut ridicarea unui monument închinat lui Andrei Silviu şi lui Nicolae Raikovics. Cei doi martiri au fost în perioada interbelică, primul - de formaţie jurist, funcţionar public la Primăria Oradea, ofiţer în rezervă al Armatei Române, căsătorit cu o orădeancă de etnie evreiască, iar al doilea - de profesie frizer, de etnie sârbă, un om activ şi energic, militant pentru pace şi înţelegere între cetăţenii Oradiei multietnice de atunci. Sfârşitul lunii septembrie - începutul lui octombrie 1944 au fost zile de coşmar pentru locuitorii Oradiei. Trupele ocupante germano-maghiare se retrăgeau înfrânte din Transilvania de Nord ocupată samavolnic prin decizia Dictatului de la Viena din 30 august 1940. Unităţi ale Armatei Române, respectiv Divizia „Tudor Vladimirescu" şi Divizia 3 Munte, în cooperare cu unităţi militare sovietice se apropiau vertiginos de graniţa de vest a Romîniei interbelice. În zona Oradiei, avangărzile acestora au reuşit chiar să pătrundă în cartierele de la periferia de sud a oraşului. Panica cuprinde unităţile militare germano-maghiare şi autorităţile administraţiei locale, vinovate de acţiunile de genocid şi exploatare a evreilor şi românilor localnici. Retragerea precipitată a acestora, în jurul datei de 25 septembrie 1944, lasă un vid de putere şi autoritate la nivelul Oradiei.

În această situaţie, trei orădeni: Andrei Silviu, Nicolae Raikovics şi dr. Papp Tibor, organizează o „gardă civilă" locală, compusă din cetăţeni de toate etniile din Oradea, a cărei menire era apărarea proprietăţii individului şi asigurarea liniştii publice în faţa posibilelor acţiuni antisociale ale lumpenproletariatului local.

Contraofensiva germano-maghiară declanşată în 28 septembrie 1944, numită operaţia „Baronul ţiganilor", reuşeşte să respingă trupele româno-sovietice la est şi sud de Băile Felix cu circa 15-20 km. În aceste lupte crâncene moare eroic, cu arma în mână,  caz rar în astfel de situaţii, lt.-col. Ion Buzoianu, comandantul Regimentului 2 Infanterie din cadrul Diviziei „Tudor Vladimirescu". Reinstaurarea în aceste condiţii a ocupaţiei germano-maghiare în Oradea are drept consecinţă arestarea liderilor „gărzii civice" din Primăria Oradiei. Se instituie rapid un tribunal militar care hotărăşte: condamnarea la moarte a lui Andrei Silviu şi a lui Nicolae Raikovics, dr. Papp Tibor primind o sentinţă de 15 ani închisoare. În salvarea de la moarte a acestuia din urmă, decisivă a fost originea sa maghiară, fapt recunoscut ulterior de el însuşi.

În 9 octombrie 1944, Andrei Silviu şi Nicolae Raikovics au fost împuşcaţi în Cetatea Oradiei, undeva lângă poarta dinspre Velenţa, fiind îngropaţi rapid şi superficial în Cimitirul Municipal. La deshumarea efectuată imediat după război, la sfârşitul lunii mai 1945, s-a constatat că înainte de a fi împuşcaţi au fost torturaţi cu bestialitate. La 12 octombrie 1944, Oradea este eliberată de trupele româno-sovietice. Cei doi martiri sunt exhumaţi de noile autorităţi locale în mai 1945 şi reînhumaţi creştineşte de familiile lor în Cimitirul Municipal. Presa maghiară şi română a vremii publică articole comemorative la adresa lor, fiindu-le elogiat sacrificiul.

Recent am descoperit în Cimitirul Municipal mormântul lui Andrei Silviu. Suntem în căutarea celui al lui Nicolae Raikovics, ca şi a casei în care a locuit Andrei Silviu şi familia sa. Credem că este vremea ca în memoria celor doi eroi orădeni să se ridice un monument în Cetatea Oradiei, în locul unde au fost martirizaţi, sau măcar o placă comemorativă pe zidul bisericii romano-catolice din apropierea locului supliciului lor. De asemenea, mormintele lui Andrei Silviu şi Nicolae Raikovics, acesta din urmă, dacă va fi identificat, să fie incluse în categoria mormintelor istorice. În sfârşit, pe casa lui Andrei Silviu, dacă mai există, să se monteze o placă omagială. În aceste locaţii, pe 12 octombrie - Ziua Oradiei, oficialităţile oraşului şi judeţului, asociaţiile cultural-patriotice şi partidele politice vor putea să depună coroane de flori împreună cu omagiul militar de rigoare.

Sperăm că „noul PNL", luând exemplul „vechiului PNL" din 2007, care în Consiliul Local Oradea a votat propunerea omagierii celor doi martiri, chiar dacă astăzi a fuzionat cu fostul PDL, va oferi o mostră sănătoasă şi firească de sentiment naţional. Singurul impediment ar fi recentul „concubinaj" al PNL cu UDMR, care ar putea bloca propunerea noastră ca specialişti.

Aşteptăm verdictul d-lui primar Ilie Bolojan, un „totum factum" al oraşului, om energic şi autoritar, de multe ori derutant în decizii naţionale, fie ele încadrate în cerinţele europene. Precizăm că răzbunarea politică nu este proprie firii d-sale, decât uneori şi atunci făcută din tot sufletul. 

Prof. univ. dr. Mihai Drecin

Prof. Mircea Dulca