Nu mai reprezintă pentru nimeni o noutate faptul că bihorenii preferă, de multe ori, să apeleze la serviciile medicale din ţările vecine, dar în special din Ungaria. Dacă, iniţial, pacienţii optau să meargă la medicii străini din cauza diferenţei dintre spitalele noastre şi cele de peste hotare, azi, aleg un consult sau o naştere în Ungaria pentru simplul fapt că toate cheltuielile pot fi decontate la întoarcerea în ţară.

Deşi la noi acest lucru a fost posibil încă de la 1 ianuarie 2007, puţini bihoreni au avut curajul să îl pună în aplicare. Serviciile medicale sunt oferite la orice clinică de stat sau privată, din orice stat european, fără ca pacienţii să fie nevoiţi să plătească. Trebuie ştiut că acest lucru este valabil doar pentru persoanele asigurate, care au plătite la zi contribuţiile la bugetul asigurărilor de sănătate. Asistenţa medicală acordată într-un stat din Uniunea Europeană se poate obţine în trei feluri: pe bază de card de urgenţe, pe baza formularului E 112 sau fără acceptul prealabil al CAS. În cazul asistenţei pe bază de card de urgenţă, decontarea se face între state fără limită de sumă şi nu implică plata din partea pacientului. Conform CAS Bihor, 9595 de bihoreni au beneficiat în ţările străine de asistenţă medicală urgentă. Dacă scopul călătoriei peste hotare este de a obţine asistenţă medicală pe baza formularului E 112, pacientului i se emite documentaţia necesară. Nici de această dată bolnavul nu plăteşte, deoarece decontarea se face între state, suma este nelimitată, însă singura regulă este aceea ca serviciul obţinut să poată fi efectuat şi în ţară, să poată fi suportat de CAS şi să se afle în pachetul de servicii medicale de bază. Decontarea se poate face şi fără acceptul prealabil al CAS, nefiind nevoie de formularul E 112. În acest caz, asiguratul plăteşte contravaloarea, iar pe bază de cerere şi toate documentele necesare, CAS decontează serviciul la cea mai mare valoare stabilită de lege, la noi în ţară.
Purtătorul de cuvânt al CAS Bihor, Oana Giurcă explică faptul că pentru o spitalizare se decontează un maxim de 4 061 lei, suma reprezentând valoarea maximă pe care CAS Bihor o decontează unui spital din ţară, iar pentru o consultaţie de specialitate, aproximativ 11 lei. Şi în cazul naşterilor procedura este la fel, iar pentru că implică o spitalizare, contravaloarea decontată nu poate depăşi suma maximă, însă costul poate varia în funcţie de numărul de zile de spitalizare.