Decoct din rădăcini de cicoare pentru angiocolită
Angiocolita este o inflamaţie acută a căilor biliare. Ficatul se măreşte, apar dureri, greaţă, vărsături, transpiraţie intensă şi febră.
În tratamentul naturist este indicată infuzia cu flori sau frunze de frasin: 2 linguriţe la 300 ml apă clocotită, se infuzează 5 min, se strecoară şi se bea pe parcursul unei zile, după mesele principale. Un bun stimulent al funcţiilor biliare este decoctul din rădăcini de cicoare, recoltate toamna, care se spală, se despică în lungime şi se usucă la soare sau în încăperi bine încălzite: 2 linguriţe rădăcină măcinată la 200 ml apă, se fierbe 5 min, apoi se lasă acoperite încă zece, după care se strecoară, iar ceaiul se bea călduţ, în trei reprize, înainte de mesele principale. Se mai recomandă decoct din scoarţă de cruşin (recoltată primăvara, prin decojirea ramurilor de 2-4 ani şi uscată timp de un an): o linguriţă scoarţă mărunţită, peste care se toarnă 250 ml apă în clocot, se infuzează 15 min, apoi se mai fierbe 15 min. Ceaiul se strecoară şi se bea călduţ înainte de culcare. Nu se măreşte doza, deoarece poate provoca dureri puternice. Foarte bune mai sînt infuziile în amestec de anghinare, cimbrişor şi sunătoare. În regimul alimentar este indicat consumul de ridichi negre, în salate sau suc de rădăcină: se dă ridichea pe răzătoare, se stoarce sucul prin presare, se îndulceşte cu miere de albine şi se bea cîte 100-150 g/zi, timp de 4-5 zile. După o pauză de 2 zile, cura se poate repeta.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.