La Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor - Premieră județeană în Urologie
Intervenție chirurgicală în premieră, atât la nivelul Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor, cât și la nivelul județului. O pacientă de 47 de ani, diagnosticată cu feocromocitom suprarenalian bilateral, a trecut cu bine printr-o operație de extirpare a glandelor suprarenale.
Afecțiunea determina valori extrem de ridicate ale tensiunii arteriale în mod constant (peste 200/120 mmHg) și nu răspundea la terapie. Pacienta prezenta așadar un risc crescut de infarct și accident vascular cerebral.
În urma evaluării endocrinologice și cardiologice a pacientei, s-a indicat efectuarea intervenției chirurgicale de extirpare a glandelor suprarenale, bilateral. Intervenția s-a efectuat in cadrul Clinicii de Urologie printr-un abord laparoscopic minim-invaziv retroperitoneal, în data de 15 mai 2023. Intervenția a fost una de complexitate ridicată, tehnica laparoscopică permițând extirparea ambelor glande suprarenale în cadrul unei singure intervenții.
Intervenția a durat 3 ore și a fost posibilă datorită colaborării interdisciplinare între Secția Clinică Urologie și Secția Clinică ATI. Operația a fost efectuată de o echipă formată din medicii și asistenții medicali din cadrul Secției Clinice Urologie, fiind coordonată de dr. Bogdan Feciche - medic primar urologie și șef de secție, iar anestezia a fost condusă de dr. Simona Mîrț - medic primar ATI .
Monitorizarea postoperatorie în cadrul Secției Clinice ATI, iar ulterior în cadrul Clinicii de Urologie, a fost esențială pentru evoluția post-operatorie a pacientei. Abordul minim-invaziv a redus semnificativ riscurile pentru pacientă, din punct de vedere chirurgical, anestezic și endocrinologic și a permis recuperarea rapidă după intervenție.
Evoluția pacientei a fost favorabilă, cu normalizarea tensiunii arteriale. Pacienta s-a putut mobiliza deja începând cu a doua zi după intervenție. Aceasta a fost externată într-un timp redus și a avut o recuperare optimă, datorită abordului minim-invaziv pe cale laparoscopică.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.