La „Casa Frențiu” - Cetățeni activi la puterea a treia
Centrului Rezidențial „Casa Frențiu” a găzduit luna trecută, în cadrul proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia” derulat de Uniunea Județeană a Pensionarilor Bihor, un eveniment prilejuit de sărbătorirea Zilei Limbii Române.
În prezența beneficiarilor Centrului Rezidențial „Casa Frențiu”, care au avut o deosebită dorință de a participa si în mod special, de a se implica în desfășurarea zilei, Miruna Moza a transmis un cuvânt de felicitare și mulțumire pentru participanți
Preacucernicul părinte, capelan, Alexandru Fiț i-a binecuvântat pe toți cei prezenți, pe membrii colaboratori ai proiectului „Cetățeni activi la puterea a treia” și pe copiii din „Ceata lui Pițigoi”.
Un mesaj special prin care s-a prezentat importanța, și mai ales valoarea națională a limbii române, a fost prezentat de către ing. Miorita Săteanu – cetățean de onoare al municipiului Oradea, care a scos în evidență frumuseța poeziilor dedicate limbii române de către poeții Mihai Eminescu, George Coșbuc, Alexei Mateevici, Nicolae Dabija si George Sion, ale căror versuri glorifică cuvintele din volcabularul românesc.
A urmat un discurs despre isoria dezvoltării și formării limbii române prezentat de prof. Ana Ilea din partea Casei Frențiu care a subliniat evoluția si frâmântările poporului român pentru păstrarea și transmiterea vorbei române literare, urmașilor.
Momentul artistic dedicat sărbătoririi Zilei Limbii Române a constat dintr-un buchet din cele mai valoroase poezii recitate de Ecaterina Grecu, Florica Mera și Miorița Săteanu.
Epigramistul Ioan Bărnuțiu le-a oferit participanților lucrări cu tematici diferite care i-au încântat și amuzat.
Surpriza evenimentului a fost recitarea poziei lui Mihai Eminescu „Somnoroase păsărele” de către elevul Andrei Petruța care a reprezentat „Ceata lui Pițigoi”.
În atelierul de creație al „pițigoilor”, coordonat de educatoarea Ecaterina Grecu, s-au realizat felicitări special cu citate și cu versurile semnificative ale poeziilor dedicate evenimentul, care au fost oferite organizatorilor
Foarte emoționantă a fost dăruirea cu care beneficiarii centrului rezidențial au recitat poeziile tematice.
În încheierea evenimentului, toți participanții au ascultat cu deosebită prețuire vocea elevei Natalia Mendre.
Au fost interpretate, la acordeon, de prof. Ioan Fluieraș, și au fost cântate sau fredonate cu deosebită plăcere și veselie de toți participanții, mai multe melodii din perioada tinereții.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.